Crin Antonescu a luat o decizie clară după ce CNSAS a anunțat că a dat declarații la Securitatea lui Ceaușescu
„Solicitarea mea a fost înregistrată la CNSAS cu nr. P1033/25/16.04.2025. Documentele le voi face publice, așa cum este firesc. Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor. Se pare că nu. Dar așa cum nu m-a speriat fosta Securitate, nu mi-e frică nici de securiștii de rit nou. România merge înainte!”, a scris Crin Antonescu pe Facebook.
El a cerut practic acces la tot dosarul său întocmit de fosta Securitate comunistă din perioada lui Nicolae Ceaușescu.
„De asemenea, solicit să primesc Nota de Constatare nr. DI/I/355 din data de 31.03.2025, întocmită de către Direcția de Specialitate din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și menționată în adeverința CNSAS, care conține transcrierea declarației și mențiunea că nu există alte documente în arhivă. Solicit acces la toate documentele din arhiva fostei Securități referitoare la persoana mea, inclusiv și fără a mă limita la documentele care au stat la baza Notei de Constatare sus menționate, precum și copii ale acestora”, a scris Antonescu în cererea adresată CNSAS.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cerere-crin-antonescu-cnsas-securitate-715x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_2ce313165b1506f6b4f95712a039efad.jpg)
Recomandări
De ce nu știu copiii noștri cine e pe tabloul „Cina cea de taină”: de ar fi fotbaliști sau trapperi le-ar ști și numele. Pentru prietenii mei creștini
CNSAS a anunțat marți, 15 aprilie, că Crin Antonescu, „nu a fost agent sau colaborator al Securității”, dar a dat o declarație la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988 despre un prieten.
În replică, Crin Antonescu a declarat că el a fost urmărit de Securitate și a cerut CNSAS să fie făcută publică declarația, pentru a se vedea că nu are nimic de ascuns.
Crin Antonescu a devenit candidatul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidențiale din 4 mai la propunerea făcută oficial de președintele UDMR, Kelemen Hunor, într-o ședință de coaliție. Totuși, există numeroase informații care susțin că această candidatură a fost dorită și pregătită în prealabil de o parte din tabăra PNL, anume aripa Hubert Thuma – Eduard Hellvig.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Libertatea vă urează Paște Fericit! Trimite și tu mesaje de Paște celor dragi în aceste zile de sărbătoare!
Care este recordul negativ de prezență la un scrutin la nivel național din UE?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce a determinat trecerea Coreei de Sud de la un regim militar la alegeri democratice în 1987?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce evenimente au dus la înlăturarea de la putere a președintelui Suharto, liderul unui regim autoritar care a condus Indonezia vreme de 32 de ani?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce stat suveran toți candidații la alegerile naționale candidează ca independenți?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
La ce alegeri au fost atât de mulți candidați, încât buletinul de vot a fost mai lung de un metru?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Libertateapentrufemei.ro
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Adevarul.ro
Ce scrie Encyclopædia Britannica despre Focul Sfânt de la Ierusalim. „Pretenții de origine miraculoasă”
Elle.ro
S-au căsătorit în mare secret în Dubai, iar acum s-au DESPĂRȚIT! Vedeta noastră a făcut primele declarații despre divorțul de soțul ei, după aproape un an de căsnicie: „Părea imposibil pentru noi doi…”
Unica.ro
Se știe că Luminița Anghel a vrut să adopte și o fetiță, dar nu a mai putut. Ce i-a spus un călugăr de la Muntele Athos, chiar înainte ca adopția să nu mai aibă loc. Cuvintele lui au marcat-o pe viață
Observatornews.ro
Cine este pompierul înecat în lacul Siriu. Familia nu-şi poate explica tragedia, mai ales că tânărul fusese salvamar pentru o scurtă perioadă
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi
