Costel Gâlcă, “dărâmat” la finalul derby-ului cu Dinamo! Imaginile care spun totul despre dezamăgirea de la Rapid
-
SuperLiga: FC Argeș – Universitatea Craiova, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Metaloglobus – Unirea Slobozia, luni, 17:30, DGS 1
Marcatori Dinamo: Milanov, Cîrjan și Musi (minutele 39, 59 și 71). Marcatori Rapid: Paraschiv (minutul 89).
Sumar
Costel Gâlcă, îngândurat la finalul derby-ului pierdut cu Dinamo
La un moment dat, Rapid domina SuperLiga și pare că se îndreaptă cu pași siguri spre titlul de campioană. Trupa lui Costel Gâlcă a scăzut ulterior din ritm, iar în play-off nu s-a mai regăsit.
Eșecul clar din meciul cu Dinamo adâncit și mai tare criza de la Rapid. După derby, Costel Gâlcă a fost surprins de camere extrem de îngândurat și afectat pentru rezultatul categoric.
- Rapid nu a reușit să mai câștige de 5 meciuri
Cel mai probabil, Costel Gâlcă nu va mai continua din vară la Rapid. Pe locul 5 în momentul de față, giuleștenii mai au de jucat împotriva celor de la CFR, Universitatea Cluj, FC Argeș și Universitatea Craiova.
Costel Gâlcă nu a menajat pe nimeni, după Dinamo – Rapid 3-1
Ce l-a nemulțumit cel mai tare pe Costel Gâlcă a fost atitudinea și modul în care jucătorii săi au pus, sau mai degrabă nu au pus în aplicare ce s-a pregătit la antrenamente.
„O umilință, o rușine, pentru că nu poți să lucrezi atâtea luni și să pară că ai uitat fotbalul, să nu știi să te așezi în teren. Dinamo, o echipă care a fost organizată și care a profitat la faze fixe. A ieșit bine pe contraatac și, când a putut să aibe posesia, a făcut-o destul de bine.
În ziua de azi, fără ambiție, atitudine și a respecta ce se lucrează la antrenamente, e greu.
A depins mult de ce simțea Aioani și de ce își dorea el. A mers la încălzire, a făcut încălzirea, după aceea rămânea la latitudinea lui dacă intră sau nu. Forțat nu cred că a fost de nimeni.
Ok, hai să ne gândim, ne doream să joace, pentru că e un portar care ne ajută mult. Dar, v-am spus, el bănuiesc că a simțit ceva la încălzire, și după aceea a încercat să intre.
Am schimbat puțin prin introducerea lui Dobre atacant, mă așteptam să putem să ajungem la poartă, să avem execuții, să aducem jucători acolo.
Moruțan a venit cu acceptul tuturor, așa că nu mai… Avea nevoie în primul rând de echipă ca să poată intra bine și are nevoie în continuare.
Normal, înțeleg frustrările, sunt niște suporteri care dau totul, dar vor și din partea echipei să primească la fel, nu? Sunt multe meciuri în care nu le-am adus bucurie și e normal.
Sezon ratat nu e, dar din ce în ce mai greu. Trebuie să arătăm altfel în totalitate. Ca acum, cu Dinamo, n-am mai arătat niciodată”, a declarat Costel Gâlcă.
De asemenea, în momentul în care a fost întrebat dacă se bucură în continuare de încrederea celor din conducere, Costel Gâlcă a răspuns evaziv: „Întrebați-i pe dânșii, nu pe mine”.
VIDEO cu declarații Costel Gâlcă
VIDEO rezumat Dinamo – Rapid 3-1
Etichete: rapid , dinamo , superliga , costel galca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
