duminică, mai 18, 2025
Noutati

CNN: Zelenski Va Anunța Public Demiterea Comandantului Armatei Ucrainene, Valeri Zalujnîi, în Următoarele Zile. De La Ce A Pornit Conflictul

Informații despre ruptura dintre președintele ucrainean și popularul lider al armatei ucrainene au circulat în ultimele săptămâni, dar oficialii ucraineni nu au vorbit public despre situație. Demiterea comandantului armatei ar fi cea mai dură decizie luată la vârful puterii de la declanșarea războiului în urmă cu aproape doi ani.

Zvonurile despre întâlnirea de la biroul președintelui și demiterea lui Zalujnîi au explodat luni seară în jurul Kievului. Ele vorbesc despre o ruptură care s-a deschis între președinte și comandantul său după eșecul contraofensivei ucrainene de anul trecut.

Tensiunile au crescut în special atunci când Zalujnîi a descris războiul cu Rusia ca pe un impas, într-un interviu acordat pentru revista The Economist în noiembrie.

Luni, purtătorul de cuvânt al președintelui, Serhi Nikiforov, a declarat pentru CNN și pentru alte publicații că zvonurile despre demiterea șefului armatei sunt neadevărate. Ministerul Apărării a lansat, de asemenea, un mesaj pe canalele sale de socializare în care nega informația. „Dragi jurnalişti, un răspuns imediat pentru toată lumea: Nu, nu este adevărat”, transmitea ministerul. Nici Zelenski nu a vorbit despre Zalujnîi în mesajul său zilnic adresat poporului ucrainean.

„Nu am dreptul să renunț!” Iulia Navalnaia anunță că va continua lupta soțului ei, Aleksei Navalnîi. Mesajul ei direct către poporul rus

Recomandări

„Nu am dreptul să renunț!” Iulia Navalnaia anunță că va continua lupta soțului ei, Aleksei Navalnîi. Mesajul ei direct către poporul rus

Zalujnîi a refuzat altă funcție

Însă, potrivit uneia dintre sursele CNN, într-o adunare restrânsă avută luni în biroul său, la care a participat și ministrul apărării Rustem Umerov, președintele Zelenski a anunțat că „a luat decizia de a-l demite pe comandantul șef al forțelor armate”. Acest lucruri a fost relatat de mai multe publicații, inclusiv de The Washington Post și Financial Times.

Într-o conversație descrisă drept „calmă”, Zelenski i-a oferit lui Zalujnîi o altă poziție, pe care Zalujnîi a refuzat-o. Președintele Ucrainei și-a motivat apoi decizia și a spus că refuzul lui Zalujnîi de a accepta un nou rol nu a schimbat faptul că este revocat din postul său actual. CNN a contactat biroul președintelui miercuri pentru a solicita comentarii suplimentare, dar nu a primit un răspuns.

Cine va fi succesor

Două nume sunt discutate ca posibili succesori, a declarat una dintre surse, un comandant militar superior, pentru CNN.

Unul dintre ei este actualul șef al Direcției de Informații a Apărării, Kirilo Budanov, un general în vârstă de 38 de ani, despre care se știe că are legături strânse cu Zelenski și este văzut ca reprezentând o nouă generație de lideri militari.

Întrebat de CNN într-un interviu acordat marți dacă urmează să devină noul comandant șef al armatei, Budanov a replicat că era puțin probabil să mai vorbească cu CNN în acel moment, dacă tocmai s-ar fi făcut o astfel de numire.

Șase întrebări și răspunsuri despre depășirea limitei de încălzire de 1,5 grade Celsius. Cât de cald va fi?

Recomandări

Șase întrebări și răspunsuri despre depășirea limitei de încălzire de 1,5 grade Celsius. Cât de cald va fi?

„Suntem într-un război și toate părțile folosesc toate mijloacele disponibile, inclusiv războiul informațional”, a adăugat șeful spionajului militar.

Celălalt favorit este Oleksandr Sîrskî, în prezent comandantul forțelor terestre ucrainene, a declarat comandantul militar superior care a vorbit cu CNN.

Zalujnîi se bucură de o popularitate uriașă

În ciuda eșecului contraofensivei Ucrainei de a face progrese semnificative în sudul și estul țării, Zalujnîi rămâne unul dintre cei mai populari lideri.

Un sondaj publicat de Institutul de Sociologie din Kiev în decembrie a constatat că 88% dintre ucraineni îl susțin pe generalul care conduce armata ucraineană. Rata de aprobare a lui Zelenski, deși ridicată, a fost considerabil mai mică decât a generalului, de 62%.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Este bine să mănânci carne cu cartofi? Mihaela Bilic a făcut anunțul despre mâncarea pe care românii o adoră

FANATIK.RO

Este bine să mănânci carne cu cartofi? Mihaela Bilic a făcut anunțul despre mâncarea pe care românii o adoră

A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”

Viva.ro

A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie…”

Vă mai amintiți? Andrei Aradits, actorul din „Lia”, a fost protagonistul unor scene incendiare acum 13 ani

TVMANIA.RO

Vă mai amintiți? Andrei Aradits, actorul din „Lia”, a fost protagonistul unor scene incendiare acum 13 ani

Sorana Cîrstea explică de ce a ales să se mute în Dubai: „În suflet sunt româncă, dar...”

GSP.RO

Sorana Cîrstea explică de ce a ales să se mute în Dubai: „În suflet sunt româncă, dar…”

Cât a ajuns să coste un kilogram de cireșe în Iași, în februarie. Oamenilor nu le-a venit să creadă

FANATIK.RO

Cât a ajuns să coste un kilogram de cireșe în Iași, în februarie. Oamenilor nu le-a venit să creadă

Analiză. Ce urmează pentru Putin după moartea lui Navalnîi. Mulți se tem că liderul rus va face următorul pas

Știrileprotv.ro

Analiză. Ce urmează pentru Putin după moartea lui Navalnîi. Mulți se tem că liderul rus va face următorul pas

'Doamne păzește!' Ce a povestit actorul Cristi Iacob despre Anamaria Prodan, după ce au jucat împreună în filmul 'Complotul bonelor'. Ce i-a cerut impresara

Unica.ro

‘Doamne păzește!’ Ce a povestit actorul Cristi Iacob despre Anamaria Prodan, după ce au jucat împreună în filmul ‘Complotul bonelor’. Ce i-a cerut impresara

„Am auzit salariul lui Dorinel Munteanu, e o nebunie!” Bogdan Cosmescu, mirat când a auzit remuneraţia de la Oţelul | EXCLUSIV

Orangesport.ro

„Am auzit salariul lui Dorinel Munteanu, e o nebunie!” Bogdan Cosmescu, mirat când a auzit remuneraţia de la Oţelul | EXCLUSIV

Schema prin care doi români s-au ales cu 5 milioane de dolari, după ce au păcălit autorităţile din SUA

Observatornews.ro

Schema prin care doi români s-au ales cu 5 milioane de dolari, după ce au păcălit autorităţile din SUA

Horoscop 19 februarie 2024. Racii pot respira ușurați, o parte din presiunea pe care o resimțeau a dispărut și se bucură de o mare îmbunătățire

HOROSCOP

Horoscop 19 februarie 2024. Racii pot respira ușurați, o parte din presiunea pe care o resimțeau a dispărut și se bucură de o mare îmbunătățire



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro