vineri, mai 1, 2026
Noutati

Cea Mai Grasă Pisică Din Lume A Murit în Timpul Curei De Slăbire

Motanul, în vârstă de 12 ani, ajunsese la o greutate foarte mare, așa că a fost ajutat să piardă din kilograme. Făcea patru ședințe pe săptămână pe banda de alergare subacvatică și fizioterapie, plus un plan strict de dietă.

Pisica avea 17 kilograme când angajații unui adăpost au salvat-o din subsolul unei clinici din Perm (Rusia).

Presa locală a scris că pacienții și angajații, care îl considerau mascota spitalului, îl răsfățaseră pe Firimitură nu doar cu mângâieri, ci și cu prăjituri și supă.

Firimitură slăbise trei kilograme, dar a evadat

La un moment dat, Firimitură devenise atât de gras, încât nu mai putea face nimic – nu mai putea să meargă, să sară, să vâneze.

„Motanul acesta este unul dintre cazurile în care oamenii au supraalimentat și îmbolnăvit un animal dintr-o iubire greșit arătată”, explică îngrijitoarea de animale Ekaterina Bedakova, pe Instagram.

Astfel, angajații adăpostului i-au găsit un loc într-o clinică de reabilitare și, cu ajutorul unui specialist, a urmat un program cu multe exerciții și ședințe de masaj, alături de mese strict cântărite. După câteva săptămâni, Firimitură slăbise deja trei kilograme.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Recomandări

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Pisica a rămas blocată când încerca să fugă de la adăpost

Pisica XL, botezată Firimitură, devenise deja agilă, astfel că a încercat să fugă din adăpostul în care urma programul de dietă, dar nu a ajuns foarte departe.

Personalul a găsit pisica blocată într-un raft de pantofi, cu burtica grasă prinsă între bare și fața ascunsă în niște crocși albaștri.

„Era extrem de supărat când l-am găsit ascuns în papuci, dar după o porție de mâncare s-a liniștit din nou”, a spus Bedakova.

Însă, sâmbătă, Firimitură a început să se simtă brusc foarte rău. A început să se sufoce și aproape că nu mai putea respira.

Splina era plină de tumori care nu se vedeau la ecografie, din cauza grăsimii

„Am acționat imediat – o jumătate de oră mai târziu, el era deja în camera cu oxigen”, au anunțat cei de la adăpostul de animale.

Starea lui s-a deteriorat tot mai mult, Firimitură avea hemoragii interne și a murit în clinică.

Stilul său de viață nesănătos s-a lăsat cu prea multe urmări. Splina pisicii era plină de tumori, care se răspândiseră deja și în alte organe.

Acestea au fost descoperite de medici doar cu puțin timp înainte de moartea sa. Înainte, obezitatea pisicii a făcut imposibilă o ecografie amănunțită.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

Recomandări

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

„Nici încercările de resuscitare ale medicilor nu au putut să-l ajute. Dar nu a fost singur în ultimele momente. Cei mai buni medici au luptat pentru viața lui până la ultima suflare”, se arată în mesajul transmis de cei de la adăpostul de animale.

Urmărește cel mai nou VIDEO


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici

Știrileprotv.ro

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici

Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"

Viva.ro

Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: „Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă…?”

Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii

Libertateapentrufemei.ro

Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii

Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp

FANATIK.RO

Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp

Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”

GSP.RO

Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”

Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet

FANATIK.RO

Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet

Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!

Unica.ro

Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!

Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook

Financiarul.ro

Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook

90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese

Observatornews.ro

90.000 de români „speciali” vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese

Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

HOROSCOP

Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur




Source by [author_name]