vineri, august 21, 2026
Noutati

Ce Au Aflat Cercetătorii Care Au Studiat Din Nou Giulgiul Din Torino, Pânza în Care Se Spune Că A Fost îngropat Iisus

Cercetătorii italieni de la Institutul de Cristalografie al Consiliului Național de Cercetare au utilizat o nouă tehnică, folosind raze X, pentru a data pânza, supranumită „Giulgiul din Torino”, iar concluziile lor arată că aceasta a fost fabricată în urmă cu aproximativ 2.000 de ani, aproximativ în perioada în care Iisus ar fi trăit și a murit.

În studiul lor, oamenii de știință peninsulari au folosit o metodă care măsoară îmbătrânirea naturală a celulozei din fibrele de in pentru a stabili timpul trecut de când au fost produse.

Cercetătorii și-au comparat rezultatele cu analizele altor bucăți de material găsite în Israel, care datează din secolul I.

Profilurile datelor au fost pe deplin compatibile cu măsurătorile obținute pe o mostră de lenjerie a cărei datare, conform înregistrărilor istorice, este 55-74 d.Hr., găsită la Masada, Israel, au indicat autorii studiului.

Dr. Liberato de Caro, autorul principal al studiului, a insistat că testul din 1988, prin care s-a efectuat datarea cu carbon radioactiv, ar trebui să fie considerat incorect, deoarece „probele de țesături sunt de obicei supuse la tot felul de contaminări, care nu pot fi eliminate complet din proba datată”.

O analiză științifică anterioară a țesăturii infirmase autenticitatea artefactului. Țesătura a fost datată cu metoda carbon-14 undeva între 1260 și 1390, cu mult după moartea lui Iisus Hristos.

Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”

Recomandări

Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”

Mulți credincioși cred că trupul lui Iisus s-a imprimat miraculos pe țesătură, dar există sceptici care au pus la îndoială autenticitatea giulgiului încă de când a fost expus pentru prima dată, în 1350.

Pânza pare să prezinte imagini înfățișând un bărbat slăbănog, care avea o înălțime cuprinsă între 1,7 și 1,8 metri. Semnele de pe corp corespund, de asemenea, rănilor de răstignire ale lui Iisus menționate în Biblie, inclusiv semne de spini pe cap, tăieturi pe spate și vânătăi pe umeri.

Biblia spune că Iosif din Arimateea a înfășurat trupul lui Iisus într-un giulgiu de in înainte de a-l pune într-un mormânt, rostogolind o piatră mare pentru a acoperi intrarea.

Giulgiul a fost păstrat din 1578 în capela regală a catedralei San Giovanni Battista din Torino, Italia.

Foto: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Știrileprotv.ro

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

S-a aflat! Cine este și cu ce se ocupă fiul lui Nicolae Ciucă. Ștefăniță Ciucă lucrează într-un domeniu diferit față de tatăl său

Viva.ro

S-a aflat! Cine este și cu ce se ocupă fiul lui Nicolae Ciucă. Ștefăniță Ciucă lucrează într-un domeniu diferit față de tatăl său

Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."

Libertateapentrufemei.ro

Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. „Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi…”

Palatul uitat din București care a intrat într-un proces de restaurare interminabil. E o clădire superbă, însă a ajuns în stare de degradare, deși face parte din Patrimoniul European

FANATIK.RO

Palatul uitat din București care a intrat într-un proces de restaurare interminabil. E o clădire superbă, însă a ajuns în stare de degradare, deși face parte din Patrimoniul European

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”

GSP.RO

Cinci zodii care vor avea norocul vieții la începutul lui octombrie. E o perioadă de vis pentru ele

FANATIK.RO

Cinci zodii care vor avea norocul vieții la începutul lui octombrie. E o perioadă de vis pentru ele

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO

Unica.ro

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO

Orangesport.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii „câinilor” au izbucnit! Prima explicaţie: „Este adevărat” | FOTO

Ce părere are un tânăr din Germania despre România, după ce a vizitat toate cele 44 de ţări europene

Observatornews.ro

Ce părere are un tânăr din Germania despre România, după ce a vizitat toate cele 44 de ţări europene

Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

HOROSCOP

Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Source by [author_name]