Cătălina Mustață, Detalii Despre Divorțul De Florin Zamfirescu. S-a Recăsătorit Cu Profesorul Ei Din Liceu: „Am Rămas Cu Un Gust Amar După Prima Experiență”
Cătălina Mustață, în vârstă de 56 de ani, dezvăluie aspecte intime din viața sa profesională și personală, inclusiv modul în care gestionează relația la distanță cu soțul ei, Mihai Avram. Actrița dezvăluie că nu a fost genul de persoană care să se retragă sau să abandoneze, chiar și după divorțul dificil prin care a trecut în 2012. După 21 de ani petrecuți alături de actorul Florin Zamfirescu, despărțirea lor a fost una dureroasă, dar Cătălina Mustață a reușit să se redreseze și să își reconstruiască viața.
În prezent, actrița trăiește o poveste de dragoste cu Mihai Avram, un profesor de fizică care a plecat în urmă cu 24 de ani în Texas. Cei doi au o relație la distanță, iar soțul Cătălinei Mustață i-a fost chiar profesor de fizică și diriginte în liceu. Mihai Avram a predat fizică la Austin Community College, iar pasiunile comune, respectul reciproc și răbdarea partenerului au contribuit la consolidarea legăturii lor în pofida distanței.
„Sunt convinsă, căci nu mă caracterizează nicicum, să abandonez ori să mă retrag după divorț. Dimpotrivă, (e de crezut sau nu!), dar faptul m-a întărit. Mai am un spectacol care se joacă și astăzi la Odeon. Este vorba deste „Tipografic majuscul” regizat de Gianina Cărbunariu. Este o piesă care a avut succes nu numai la sediu, ci și în cele 9 țări excomuniste în care am fost în turneu”, a declarat Cătălina Mustață.
Recomandări
Cariera controversată a primarului Piedone. De la datul cu piciorul în zarzavaturi, la cazul Colectiv și anunțul că va candida la Primăria Capitalei
Sumar
„Nu m-am căsătorit deloc în secret, doar că ceremonia a avut loc în Texas”
Pe 14 martie 2016, Cătălina Mustață s-a căsătorit cu Mihai Avram în Texas. „Nu m-am căsătorit deloc în secret, doar că ceremonia a avut loc în Texas, atâta tot. Iar reporterii români nu prea pot ajunge până acolo. E un ocean de străbătut și mai e (bată-l vina!) și pârdalnicul de cost al biletului. Și-acum serios, eu nu mai voiam să mă recăsătoresc vreodată, pentru că am rămas cu un gust amar după prima experiență. Am recidivat însă pentru că totul a venit de la sine. Nu am făcut decât sa las lucrurile să intre în matca lor, Mihai a avut răbdare.”
Când vine vorba despre soțul ei, actrița are numai cuvinte de laudă. Deși nu pot fi mereu fizic alături unul de celălalt, cei doi vorbesc zilnic la telefon. „Avem pasiuni comune amândoi și ni le respectam, el e cu rock-ul, eu cu teatrul. Călătorim ori de câte ori avem ocazia. Luna de miere am petrecut-o în Jamaica, iar atunci când el vine în vacanțe, în România, facem excursii prin Europa. Suntem la fel de curioși și dornici să cunoaștem lume noua și locuri nevizitate”, a declarat Cătălina Mustață pentru sursa mai sus-menționată.
Recomandări
Student american, condamnat la 17 ani de închisoare pentru trei violuri, după șase ani de la fuga lui din România: și-a drogat victimele și le-a filmat. Inițial, a ajuns la Poliție ca victimă
„Divorțul în sine a fost nedrept de urât după 21 de ani de căsnicie”
Divorțul Cătălinei Mustață de Florin Zamfirescu a ținut prima pagină a ziarelor la vremea respectivă. Cei doi și-au spus adio în anul 2011 și au existat multe declarații acide.
„Divorțul în sine a fost nedrept de urât după 21 de ani de căsnicie. Mult timp am fost hărțuită de asa-zisa presă numită de scandal, cu care am avut o singură reușită. Am dat în judecată o publicație pentru minciunile sfruntate și pentru bazaconiile inventate pe seama mea. Am câștigat procesul. Paparazzii și-au pierdut un an și jumătate din timp să mă urmărească și să-și câștige existența pe seama altora. Cred că au avut mari dezamăgiri secondându-mă în drumurile mele spre repetiții pentru că da, în perioada imediat următoare divorțului am primit propuneri să joc în multe locuri. Am scos premieră după premieră. Dumnezeul nostru spiritual oferă adesea compensații nedreptăților voluntare sau involuntare.”
FANATIK.RO
Mâncarea românească ce i-a înnebunit pe turiști. Are un gust unic: “Într-adevăr este senzațională”
Viva.ro
„Cu respect…”. Traian Băsescu, omagiu impresionant pentru Mioara Roman. Ce gest surprinzător a făcut fostul președinte
TVMANIA.RO
Cum arată casa în care locuiesc Alex Velea și Antonia. E ca-n povești FOTO
GSP.RO
Cum a ajuns un român din Drobeta-Turnu Severin să lucreze la Haas, în Formula 1: „Am «boala» de la taică-miu”
FANATIK.RO
Cât de periculoasă este, de fapt, cafeaua la ibric. Medicul Marius Sava a oferit explicația pe care mulți o așteptau
Știrileprotv.ro
Reacția Alinei Gorghiu în cazul judecătoarei care a întrebat dacă unul dintre tinerii morți la 2 Mai este în sală
Unica.ro
Mesajul care i-a făcut să plângă pe toți cei veniți la priveghiul Mioarei Roman. Ce scria pe biletul așezat lângă sicriu
Orangesport.ro
Gest nemaipomenit! Ce trimite mama lui Gigi Becali spre fotbaliştii FCSB: „Băieţii mei să aibă tot ce e mai bun” | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Doi fraţi au murit împreună, la o stână din Bistriţa-Năsăud. Tinerii, de 28 şi 32 de ani, s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon
HOROSCOP
Horoscop 27 februarie 2024. Taurii cam caută motive de ceartă cu superiorii, cu persoanele aflate într-o poziție mai avantajoasă decât a lor