duminică, mai 3, 2026
Noutati

Cât Vor Dura Lucrările De La Secția ATI A Spitalului Sf. Pantelimon. „Va Urma O Renovare Profundă, Nu Doar La Suprafaţă”

Ministrul sănătății a mai precizat că secția ATI, care își va restrânge activitatea, va fi dotată după cele mai moderne standarde.

„Secţia ATI îşi va restrânge activitatea. Se va renova complet şi se va dota Secţia ATI, va dura câteva luni, până la mijlocul anului viitor, pentru că va urma o renovare profundă, nu doar la suprafaţă”, a spus Alexandru Rafila.

„Chiar vrea să salveze acest spital, care a fost în pericol”

Alexandru Rafila a precizat, totodată, că are maximă încredere în cel care a preluat conducerea unității medicale, al cărui rol este să o salveze.

„Înţeleg că sunt anumite modificări. E un om care lucrează acolo de foarte mult timp, e un chirurg din spital şi e bine să fie un om din spital. L-am chemat de mai multe ori pentru că vrem să restructurăm acea zonă de ATI. Omul chiar vrea să salveze acest spital pentru că din punctul meu de vedere a fost în pericol, mai ales că medicii de la terapie intensivă, unii dintre ei au şi plecat”, a mai spus ministrul sănătății.

Răzvan Jitianu este medic primar chirurgie generală, coordonator al Blocului Operator Central de la Spitalul Sfântul Pantelimon, iar din data 12 august 2024 este şi noul manager al Spitalului Pantelimon.

Urmărește cel mai nou VIDEO


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România

Știrileprotv.ro

Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România

Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani

Viva.ro

Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac

Libertateapentrufemei.ro

Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac

Ce să nu mănânci niciodată înainte sau după ce ai băut cafeaua de dimineață. Obiceiul alimentar care generează o stare de oboseală și chiar și somnolență

FANATIK.RO

Ce să nu mănânci niciodată înainte sau după ce ai băut cafeaua de dimineață. Obiceiul alimentar care generează o stare de oboseală și chiar și somnolență

Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului

GSP.RO

Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului

Țara din Europa catalogată ca fiind cea mai nesigură dintre toate. Românii se zbat să ajungă aici, dar mulți străini au fost șocați de ce au văzut: ”Orașele sunt urâte”

FANATIK.RO

Țara din Europa catalogată ca fiind cea mai nesigură dintre toate. Românii se zbat să ajungă aici, dar mulți străini au fost șocați de ce au văzut: ”Orașele sunt urâte”

'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani

Unica.ro

‘Era ritual, când se trezea dimineața’. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO

Orangesport.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii „câinilor” au izbucnit! Prima explicaţie: „Este adevărat” | FOTO

Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii

Observatornews.ro

Creşterea Dunării ar putea aduce viituri în două judeţe. Debitul va atinge vârful la finalul săptămânii

Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct

HOROSCOP

Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct



Source by [author_name]