Bașcana Găgăuziei S-a întâlnit Cu Putin: „L-am Informat De Acțiunile Nelegiuite Ale Autorităților Din Moldova, Care Se Răzbună Pe Noi”
„Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a discutat cu mine despre complexa problemă regională şi geopolitică, în centrul căreia se află Găgăuzia noastră. L-am informat pe Vladimir Vladimirovici despre acţiunile nelegiuite ale autorităţilor din Moldova, care se răzbună pe noi pentru poziţia noastră civică şi loialitatea faţă de interesele naţionale”, a scris Guțul pe conturile sale de pe rețelele sociale.
„Chişinăul ne ia treptat prerogativele, limitează bugetul, încalcă drepturile legale, provoacă instabilitate şi destabilizare în Găgăuzia şi în întreaga ţară. Liderul rus a promis să sprijine Găgăuzia şi poporul găgăuz în apărarea drepturilor noastre legitime, atribuţiilor şi poziţiilor pe arena internaţională”, a mai completat bașcana.
Presa rusă a informat pe scurt despre întrevederea dintre Putin şi Guţul. „Putin a discutat succint cu conducătoarea Găgăuziei în marja Festivalului internaţional al tineretului”, a notat agenţia TASS.
La rândul său, site-ul Kremlinului menţionează laconic întâlnirea, alături de o fotografie: „Întâlnire cu şefa Găgăuziei, Evghenia Guţul. Vladimir Putin s-a întâlnit cu şefa Găgăuziei, Evghenia Guţul, în marja Festivalului Mondial al Tineretului”.
Recomandări
REPORTAJ Antreprenorii care schimbă Roșia Montană, în ciuda indiferenței statului român: „Pot spune că la noi nu există sărăcie”
Evghenia Guţul devine însă primul oficial din Republica Moldova care s-a întâlnit cu Vladimir Putin după 24 februarie 2022, atunci când liderul rus a ordonat invadarea Ucrainei, în condiţiile în care conducerea de la Chişinău a condamnat agresiunea militară rusă şi sprijină ţara vecină prin găzduirea refugiaţilor şi livarea de asistenţă umanitară.
La începutul lunii, Evghenia Guţul s-a aflat la Moscova şi s-a întâlnit cu preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse (camera superioară a parlamentului rus), Valentina Matvienko. Guţul a denunţat şi cu această ocazie „presiuni” din partea Chişinăului şi a solicitat sprijinul Rusiei.
Vizita ei a avut loc la două zile după ce autorităţile din Transnistria, regiunea separatistă prorusă, au decis să se adreseze parlamentului de la Moscova cu o cerere de ajutor şi protecţie, invocând, „prigoana” din partea autorităţilor centrale de la Chişinău.
Relaţiile Moldovei cu Rusia s-au înrăutăţit nu doar pe fondul invaziei din Ucraina, ci şi din cauza tentativelor regimului de la Moscova de a destabiliza Republica Moldova.
Marţi, în cadrul unui briefing de presă, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Alexandru Musteaţa, a declarat că a intrat în posesia mai multor date care indică că Federaţia Rusă ar dori să compromită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin implicarea în procesele electorale din 2024 şi 2025.
Recomandări
Terapie de la pușcărie sau la masă cu hoții de buzunare. „Portofele, portofele/Voi sunteți visele mele”
În aceste acţiuni, Rusia va implica trei categorii de actori: actorii politici deschis declaraţi pro-Federaţia Rusă, actori politici declaraţi pro-statalişti şi actori politici conectaţi la grupurile de crimă organizată. Moscova planifică generarea mai multor crize inclusiv în regiunea găgăuză sau în Transnistria, iar cel mai important actor pe care mizează Federaţia Rusă este gruparea lui Ilan Şor.
FANATIK.RO
Animalul pe care românii îl cresc, dar de care nu se bucură niciodată. Merge direct la export și ajunge în toată lumea. Are o carne gustoasă și e de 20 de ori mai bună decât cea de porc
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol…”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Libertateapentrufemei.ro
Ana Violeta Bănică, primele poze cu iubitul. Fiica Andreei Marin e îndrăgostită și radiază. Cine e norocosul care o sărută
GSP.RO
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
FANATIK.RO
Zodiile care ajung pe culmile succesului. Spectacol total pentru acești nativi. Trag lozul norocos și vin bani mulți peste ei
Știrileprotv.ro
Fată de 20 de ani, pe tren cu un prieten în Cluj, pentru un selfie exploziv. ”Uitați ce a rămas. Hainele arse. Cureaua”
Unica.ro
Wow, cum arată casa Daianei Anghel și a lui Sorin Gonțea! Câștigătorii Power Couple locuiesc într-o vilă de lux din Brașov! FOTO din interior
Orangesport.ro
Cum a fost prins Daniel Niculae! Cei implicaţi nici nu şi-au dat seama ce se întâmplă, înainte de a fi „săltaţi” | EXCLUSIV
Observatornews.ro
„Mamaie, şi-a bătut joc de mine pe câmp”. Chinul prin care a trecut o fată de 14 ani, violată de tatăl prietenei sale. Ce le-a spus bărbatul polițiștilor
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2024. Gemenii trag concluzii utile, Scorpionii sunt prinși în propriile scenarii