miercuri, mai 27, 2026
Noutati

Avertismentul Medicului Tudor Ciuhodaru: Nu Conduceți Dacă Ați Băut. Pentru Dispariţia Completă A Alcoolului Din Sânge Sunt Necesare 6-7 Ore

„Nu conduceți, dacă ați băut. Pentru dispariția completă a alcoolului etilic din sânge, la o alcoolemie de 100 mg/dl (1 g°/00 ) sunt necesare 6-7 ore (!!! cu condiția stopării consumului de alcool)”, a transmis medicul Ciuhodaru, pe Facebook.

Potrivit acestuia, în perioada sărbătorilor, peste 30% din şoferii cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani au condus cel puţin o dată sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Doar câteva pahare multiplică de 10 ori riscul accidentelor rutiere. Unu din trei accidente mortale este direct legat de consumul de alcool”, adaugă medicul.

El susţine că metodele de a păcăli „fiola” care arată alcoolemia sunt doar simple mituri.

„Încercările pentru a păcăli fiola prin: spălat pe dinți, utilizarea gumei de mestecat, scorțișoara ținută pe cerul gurii, mestecatul de pătrunjel, afirmarea ingestiei de acid acetic sub forma de oțet (castraveți murați, salată etc.) sau a ingestiei de medicamente sub formă de soluție alcoolică sau a bomboanelor ce conțin alcool, încercarea de a sulfa pe lângă fiolă nu au avut niciodată rezultat”, precizează Tudor Ciuhodaru.

Medicul atrage atenţia că alcoolul afectează viteza de reacţie, judecata şi simţul orientării şi vă face mai vulnerabil la accidente.


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Orașul din Europa unde un loc de muncă este plătit cu 1.040 lei pe zi. Se pot angaja și români

FANATIK.RO

Orașul din Europa unde un loc de muncă este plătit cu 1.040 lei pe zi. Se pot angaja și români

De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”

Viva.ro

De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu…”

Cum arată și cât a costat inelul de logodnă cu care Daniel Pavel a cerut-o în căsătorie pe Ana Maria Pop

TVMANIA.RO

Cum arată și cât a costat inelul de logodnă cu care Daniel Pavel a cerut-o în căsătorie pe Ana Maria Pop

Candidează Dan Șucu pentru postul de primar al Bucureștiului? Răspunsul dat de soția sa, Diana

GSP.RO

Candidează Dan Șucu pentru postul de primar al Bucureștiului? Răspunsul dat de soția sa, Diana

Moneda din România care costă cât un apartament cu 2 camere. Dacă o ai în casă te îmbogățești peste noapte

FANATIK.RO

Moneda din România care costă cât un apartament cu 2 camere. Dacă o ai în casă te îmbogățești peste noapte

„A făcut carnagiu”. Filmul dublei crime din Italia. Bărbatul care le-a ucis pe cele două românce a sunat singur la poliție

Știrileprotv.ro

„A făcut carnagiu”. Filmul dublei crime din Italia. Bărbatul care le-a ucis pe cele două românce a sunat singur la poliție

Adelina Chivu a împlinit 42 de ani. Cum a început povestea de dragoste cu Cristi Chivu și cum a arătat mireasă: 'Nici eu nu ne dădeam șanse, dacă e să fiu corectă'

Unica.ro

Adelina Chivu a împlinit 42 de ani. Cum a început povestea de dragoste cu Cristi Chivu și cum a arătat mireasă: ‘Nici eu nu ne dădeam șanse, dacă e să fiu corectă’

Ce job a avut Emil Grădinescu înainte de a fi comentator! A lucrat 7 ani într-un alt domeniu. Dezvăluiri despre viaţa sa, la SportCast cu Sile | EXCLUSIV

Orangesport.ro

Ce job a avut Emil Grădinescu înainte de a fi comentator! A lucrat 7 ani într-un alt domeniu. Dezvăluiri despre viaţa sa, la SportCast cu Sile | EXCLUSIV

Jaf la vila unui fost ofiţer SRI din Voluntari, în Ilfov. Au fost furate un pistol letal, zeci de cartuşe și bijuterii, iar hoții sunt încă liberi

Observatornews.ro

Jaf la vila unui fost ofiţer SRI din Voluntari, în Ilfov. Au fost furate un pistol letal, zeci de cartuşe și bijuterii, iar hoții sunt încă liberi

Horoscop 7 ianuarie 2024. Săgetătorii scot la lumină o problemă pe care au încercat să o mascheze, ca să nu ajungă în văzul lumii

HOROSCOP

Horoscop 7 ianuarie 2024. Săgetătorii scot la lumină o problemă pe care au încercat să o mascheze, ca să nu ajungă în văzul lumii



Source by [author_name]