marți, mai 19, 2026
Noutati

„Așa Se Procedează în Multe State Suverane, Chiar și-n Occident”. Reacția Giorgiei Meloni în Fața Lui Viktor Orban, în Cazul Activistei Aduse în Lanțuri La Tribunal

Imaginile cu Ilaria Salis, în vârstă de 39 de ani, condusă luni în instanță cu picioarele și mâinile încătușate și cu un lanț în jurul taliei au stârnit indignare în Italia, ceea ce a determinat presa și opoziția să ceară guvernului de dreapta de la Roma să facă mai mult pentru a o ajuta.

Cazul este sensibil din punct de vedere politic din cauza legăturilor de lungă durată dintre Meloni și omologul său ungar, Viktor Orban, care s-au întâlnit chiar joi la Bruxelles în cadrul unui summit al liderilor Uniunii Europene, în care a fost deblocat ajutorul financiar de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina.

„Ceea ce am discutat cu premierul ungar este să ne asigurăm că compatrioții noștri sunt tratați cu demnitate, respect și că li se oferă un proces corect și, aș spune, unul rapid”, a declarat Meloni în fața reporterilor.

„Sper că se poate face mai mult în această privință”, a mai spus ea.

Salis, o profesoară de școală primară din apropiere de Milano, este acuzată că a luat parte la o agresiune brutală asupra a doi militanți de extremă dreapta de către un grup de activiști antifasciști, incident care a avut loc la Budapesta în februarie anul trecut.

CRONICA UNEI EVADĂRI. Cum a fugit o româncă de soțul agresiv dintr-o țară arabă, unde e respectată Șaria. „Nu era garantat că va urca în avion, a fost cumplit”

Recomandări

CRONICA UNEI EVADĂRI. Cum a fugit o româncă de soțul agresiv dintr-o țară arabă, unde e respectată Șaria. „Nu era garantat că va urca în avion, a fost cumplit”

Luni, 29 ianuarie, ea a pledat nevinovată în fața tribunalului.

Procurorii cer o pedeapsă de 11 ani pentru Salis, italianca urmând să fie audiată în instanță pe 24 mai.

Meloni le-a mai spus reporterilor că speră că Salis își poate dovedi nevinovăția și a precizat că, în timp ce în Italia deținuții nu sunt niciodată puși în lanțuri și cătușe, acest lucru este normal în Ungaria.

„Așa se procedează în multe state suverane, chiar și în Occident”, a spus ea.

Citiți și:

Italia, scandalizată de tratamentul „degradant și umilitor” aplicat unei italience care a fost adusă în lanțuri la un tribunal din Ungaria | VIDEO

Foto: colaj Profimedia Images


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Veste bună pentru abonații Digi RCS-RDS. Ce pot plăti de acum prin SMS

FANATIK.RO

Veste bună pentru abonații Digi RCS-RDS. Ce pot plăti de acum prin SMS

Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie

Viva.ro

Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol…”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie

Gina Pistol, schimbare de look. A apelat la un hairstylist din Los Angeles, dar rezultatul a uimit-o

TVMANIA.RO

Gina Pistol, schimbare de look. A apelat la un hairstylist din Los Angeles, dar rezultatul a uimit-o

Rodion Cămătaru despre viața din 1984: "În perioada mea, am fost de 3-4 ori în Brazilia, vă dați seama?!"

GSP.RO

Rodion Cămătaru despre viața din 1984: „În perioada mea, am fost de 3-4 ori în Brazilia, vă dați seama?!”

Orașul antic din România care încă ascunde multe secrete. Nu e departe de București și merită vizitat

FANATIK.RO

Orașul antic din România care încă ascunde multe secrete. Nu e departe de București și merită vizitat

Un turist italian a rămas uimit de ce a găsit într-un supermarket din România. „Nu am văzut niciodată așa ceva”

Știrileprotv.ro

Un turist italian a rămas uimit de ce a găsit într-un supermarket din România. „Nu am văzut niciodată așa ceva”

Fiica Ronei Hartner, terorizată de propriul tată! Cu ce o amenință Rocco Sedano. Sora regretatei artiste a povestit tot! 'Fetei i-a fost frică'

Unica.ro

Fiica Ronei Hartner, terorizată de propriul tată! Cu ce o amenință Rocco Sedano. Sora regretatei artiste a povestit tot! ‘Fetei i-a fost frică’

MM intervine în conflictul Rapid - Dorinel! "Să pui declaraţia lui Albu! E rasist? Ce ar fi trebuit să păţească?" | EXCLUSIV

Orangesport.ro

MM intervine în conflictul Rapid – Dorinel! „Să pui declaraţia lui Albu! E rasist? Ce ar fi trebuit să păţească?” | EXCLUSIV

A renunţat să studieze IT în Danemarca şi s-a întors pentru a face Uber în Bucureşti. Câţi bani câştigă pe lună

Observatornews.ro

A renunţat să studieze IT în Danemarca şi s-a întors pentru a face Uber în Bucureşti. Câţi bani câştigă pe lună

Horoscop 6 februarie 2024. Balanțele vor o zi senină și calmă și o pot asigura, dar prin eforturi proprii, nu așteptând să li se ofere din exterior

HOROSCOP

Horoscop 6 februarie 2024. Balanțele vor o zi senină și calmă și o pot asigura, dar prin eforturi proprii, nu așteptând să li se ofere din exterior




Source by [author_name]