”Ai semnat degeaba, la mine nu joci”. Până să ia decizia, antrenorul a fost dat afară
-
Handbal EuroCup Finals: România – Danemarca, sâmbătă, 17:00, DGS 1
-
Liga Națiunilor: Anglia – Spania, sâmbătă, 21:45 DGS 1
Fostul mijlocaș, fotbalist cu aproape 100 de meciuri în SuperLigă, a dezvăluit că Baciu i-a spus în față, încă din prima lui zi la gruparea ilfoveană, că nu intră în planurile sale. Ulterior, antrenorul a vrut să-l trimită la echipa a doua, dar înainte de a lua decizia, a fost dat afară.
Sumar
Marius Baciu a vrut să-l trimită la echipa a doua de la Concordia Chiajna pe Hristu Chiacu, dar n-a mai apucat: ”L-a dat afară”
”Unul dintre ei (n.r. antrenorii cu care n-a putut colabora) a fost Marius Baciu. L-am avut antrenor la Chiajna. Eu am semnat contractul cu clubul dimineața și urma să plecăm în cantonament în Austria.
Și, după ce am semnat, a venit și mi-a spus: `Degeaba ai semnat, că la mine nu joci!`. `Păi, stai. Că nu m-ai văzut cum mă pregătesc, cum joc…`. `Nu. Nu joci! Și nici nu vii în cantonament`.
M-am dus la Cristi Tănase (n.r. președintele Concordiei), care mi-a spus: `Du-te, mă, nu te lua după el! Intră în autocar, că ai biletul luat!`. Când vii așa direct, fără să cunoști jucătorul și fără să… Mi se pare ceva… Și îți dai seama, când am ajuns acolo și vedeam că mă dă la o parte.
(…) M-a luat și pe mine capul și i-am zis: `Păi, nu știu dacă mai apuci să fii antrenor la următorul meci!`. Și fix atunci a făcut ședință pentru mine și 4-5 colegi.
Voia să ne trimită la echipa a doua sau să nu mai venim deloc. Și în timpul ședinței a venit Cristi Tănase și l-a dat afară! El a și vorbit urât cu mine atunci. Dar, vezi? M-am mai întâlnit cu el, ne-am mai salutat… Eu nu port ranchiună„, a declarat Chiacu, potrivit iamsport.ro.
Voința Sibiu, Alba Iulia, Șimleu Silvaniei, Poli Iași, Flacăra Făget, Bacău, Clinceni, Concordia Chiajna, Juventus București, Turris Turnu Măgurele, Al-Taqadom, Al-Arabi, Al-Nahdah, Păușești-Otăsău și FCSB sunt formațiile pregătite de Marius Baciu.
- În cele 15 meciuri în care a condus-o pe FCSB, Baciu a înregistrat 6 victorii, 3 remize și 6 eșecuri.
VIDEO Universitatea Craiova – FCSB 5-0, ultimul meci al lui Marius Baciu pe banca roș-albaștrilor
Cristi Borcea ”s-a dat” la prietena lui Hristu Chiacu: ”Am aflat”
Crescut de Dinamo, Chiacu a mai jucat de-a lungul carierei la Unirea Urziceni, Rapid II, FC Național, Wisla Cracovia (Polonia), Mioveni, CS Otopeni, Astra, Timișoara, Khazar Lankaran (Azerbaijan), Ceahlăul, Concordia Chiajna, Săgeata Năvodari, CS Balotești, CSM Sighet, Academica Clinceni, CS Tunari și Carmen București, iar în vara lui 2019 s-a retras.
- 3 goluri în 19 selecții a adunat Hristu Chiacu la naționala U21 a României.
În 2008, când Dinamo l-a împrumutat la CS Otopeni, a reușit să marcheze într-un meci împotriva grupării din ”Ștefan cel Mare” și s-a bucurat ostentativ în fața tribunei oficiale, unde se afla Cristi Borcea. Apoi au apărut zvonuri potrivit cărora omul de afaceri ar fi curtat-o pe partenera de atunci a lui Hristu Chiacu, lucru confirmat ulterior de fotbalist.
”E adevărat, da. Povestesc doar ce am aflat și eu. Știu doar că s-a dat la ea. Am aflat din anturajul nostru de prieteni. Să fii patron și să faci chestia asta, iar apoi vrei să joace fotbalistul? Ăștia suntem noi, românii. În străinătate n-am auzit niciodată de așa ceva.
Antipatie între noi? Nu, nu aveam nimic cu el, nu am nici acum. Serios! Dacă i-a reușit? Cred că da. Are un șarm aparte, da, e și frumușel”, a spus Chiacu, în urmă cu câțiva ani.
Galerie Foto
Etichete: marius baciu , baciu chiajna , hristu chiacu , baciu dat afara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
