marți, august 25, 2026
Noutati

6 Morți și 26 De Răniți, După Un Atac Armat La O Petrecere, în Mexic. A Fost Vizat „Soldatul”, Liderul Unui Cartel De Droguri

Masacrul a avut loc vineri în jurul orei 2.00, la Cajeme, sudul statului Sonora. Un camion Chevrolet a oprit în fața casei, trei bărbați înarmați au coborât și au deschis focul, alături de o a patra persoană care se afla deja la fața locului. Toți cei patru atacatori au fugit.

Cel puţin 26 de persoane au fost rănite în acest atac înregistrat la mai puţin de două săptămâni de la moartea a 11 tineri în centrul ţării.

Atacul a avut loc la petrecerea unei fete care împlinise 15 ani. Atacatorii l-au vizat pe „liderul unui grup criminal”, acuzat de feminicid, răpire şi asociere criminală, potrivit comunicatului de presă al Parchetului.

Persoana vizată, supranumită „El Soldado” a fost ucisă, precum şi alte cinci persoane, în total, trei bărbaţi şi trei femei, între care două fete de 14 ani, potrivit Parchetului.

Conform cifrelor Comitetului de Securitate Publică Sonora, Cajeme este a cincea cea mai violentă municipalitate din Mexic, înregistrând 96 de omucideri în al treilea trimestru al anului 2023.

Pe 17 decembrie, 11 tineri au fost ucişi în statul Guanajuato (în centru) în timpul unei „posada”, petrecerea de dinainte de Crăciun.

Foto: X


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Cuvântul din limba română care se termină în 4 consoane. Nu te-ar mai fi închis nimeni niciodată la Fazan dacă știai aceste secrete

FANATIK.RO

Cuvântul din limba română care se termină în 4 consoane. Nu te-ar mai fi închis nimeni niciodată la Fazan dacă știai aceste secrete

Ce se întâmplă cu soția lui Mircea Radu, la un an de când a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni: ''Poate...'

Viva.ro

Ce se întâmplă cu soția lui Mircea Radu, la un an de când a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni: ”Poate…’

Cât costă un prânz în restaurantul Sânzianei Negru. Preparate autentice mexicane, dar nu pentru orice buzunar

TVMANIA.RO

Cât costă un prânz în restaurantul Sânzianei Negru. Preparate autentice mexicane, dar nu pentru orice buzunar

Dat afară din casă de soție, după ce a făcut și al doilea copil cu amanta! Vedeta lui City îi prezintă scuze: „Am supărat-o”

GSP.RO

Dat afară din casă de soție, după ce a făcut și al doilea copil cu amanta! Vedeta lui City îi prezintă scuze: „Am supărat-o”

Cât te costă, de fapt, să mănânci la restaurantul parlamentarilor. Prețurile sunt ireale pentru 2024. Pe ce plătesc aleșii neamului numai 1 leu

FANATIK.RO

Cât te costă, de fapt, să mănânci la restaurantul parlamentarilor. Prețurile sunt ireale pentru 2024. Pe ce plătesc aleșii neamului numai 1 leu

Activistă din București, ridicată la câteva ore după ce și-a postat pe Facebook criticile la adresa „mascaților” și MAI

Știrileprotv.ro

Activistă din București, ridicată la câteva ore după ce și-a postat pe Facebook criticile la adresa „mascaților” și MAI

'Nu e posibil așa ceva'. Adela Popescu a reacționat dur într-un dialog cu Cătălin Măruță. Ce s-a întâmplat

Unica.ro

‘Nu e posibil așa ceva’. Adela Popescu a reacționat dur într-un dialog cu Cătălin Măruță. Ce s-a întâmplat

ŞOC total în Liga 1. Becali renunţă la FCSB şi se retrage definitiv din fotbalul românesc. Moment cheie în decizia latifundiarului: "Vreau să scap"

Orangesport.ro

ŞOC total în Liga 1. Becali renunţă la FCSB şi se retrage definitiv din fotbalul românesc. Moment cheie în decizia latifundiarului: „Vreau să scap”

Școala de șoferi gratis pentru o categorie de români. Ce condiții trebuie îndeplinite

Observatornews.ro

Școala de șoferi gratis pentru o categorie de români. Ce condiții trebuie îndeplinite

Horoscop 15 ianuarie 2024. Berbecii vor avea ocazia să descopere un nou ritm de a trăi și vor dori să-și organizeze viața pe această bază nouă

HOROSCOP

Horoscop 15 ianuarie 2024. Berbecii vor avea ocazia să descopere un nou ritm de a trăi și vor dori să-și organizeze viața pe această bază nouă




Source by [author_name]