vineri, iunie 14, 2024
Noutati

Mihai Leu, Primul Mesaj După Ce A Fost Internat De Urgență La Spitalul Fundeni Din București

„Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse”, a scris Mihai Leu pe rețeaua de socializare.

El a fost internat vineri seară, 10 mai, la Spitalul Clinic Fundeni din București, din cauza unor complicații apărute în urma unei operații recente, a precizat Irinel Popescu, șeful Centrului de Boli Digestive și Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, pentru Libertatea.

„A fost adus cu elicopterul de la Hunedoara, cei de acolo au vrut să fie mai prudenți, pentru că a avut mai multe operații. Dar starea lui este bună, nu sunt probleme majore”, a spus chirurgul sâmbătă, 11 mai, pentru Libertatea.

Profesorul Irinel Popescu a precizat că boala de care suferă Mihai Leu, cancer de colon, „este sub control, sub tratament”, iar motivul pentru care a fost transportat de la Hunedoara la București a fost acela că „făcuse febră, avea leucocite crescute” și „s-a bănuit o infecție”.

„El a fost din nou operat luna trecută la Spitalul Militar, dar acum nu s-a găsit nimic în abdomen”, a mai spus Irinel Popescu, care a precizat că în acest moment „complicațiile nu sunt majore, situația este sub control” și Mihai Leu „este bine ca stare generală”.

De ce China și Rusia nu sunt interesate de pace în Ucraina? Dilemele Americii | Analiză

Recomandări

De ce China și Rusia nu sunt interesate de pace în Ucraina? Dilemele Americii | Analiză

Campion mondial WBO la box în 1997, dar și campion național de raliuri în 2003, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon în 2014.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E preferată de români, dar poate fi mai periculoasă decât mezelurile

FANATIK.RO

Leguma de sezon care te poate băga direct în spital. E preferată de români, dar poate fi mai periculoasă decât mezelurile

Reacția PRO TV, după ce Antena 1 a dat în judecată postul și pe Chefii Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu: „Știm despre recenta acțiune...” / EXCLUSIV

Viva.ro

Reacția PRO TV, după ce Antena 1 a dat în judecată postul și pe Chefii Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu: „Știm despre recenta acțiune…” / EXCLUSIV

Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui

Libertateapentrufemei.ro

Smiley și Gina Pistol, un an de căsnicie: „O iubesc cu tot ce este”. 5 lucruri pe care solistul le adoră la soția lui

S-a întors! Unul dintre magnații alcoolului din România se implică într-o afacere la limită

GSP.RO

S-a întors! Unul dintre magnații alcoolului din România se implică într-o afacere la limită

Animalul a cărui carne este interzisă în România. Merge direct la export și nu-l găsești deloc în magazine. Se crește ușor și e un ajutor fără pereche în grădină. Străinii se bucură de gustul lui, unul de 10 ori mai bun decât al somonului sălbatic

România și alte opt state din UE au refuzat semnarea declarației de promovare a politicilor LGBTIQ+

Știrileprotv.ro

România și alte opt state din UE au refuzat semnarea declarației de promovare a politicilor LGBTIQ+

Cine este Olga Guțanu, presupusa iubită a lui CRBL după divorț. E cu 22 de ani mai tânără decât el!

Unica.ro

Cine este Olga Guțanu, presupusa iubită a lui CRBL după divorț. E cu 22 de ani mai tânără decât el!

Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV

Orangesport.ro

Şoc în fotbalul românesc. Marian Iancu îşi anunţă revenirea: „Acolo mă bag, va fi al doilea stadion din ţară!” | EXCLUSIV

Bonă din București, filmată pe ascuns cum lovește şi zdruncină copilașul pe care voia să-l adoarmă: "Aveţi grijă pe cine băgați în casă!"

Observatornews.ro

Bonă din București, filmată pe ascuns cum lovește şi zdruncină copilașul pe care voia să-l adoarmă: „Aveţi grijă pe cine băgați în casă!”

Horoscop 19 mai 2024. Vărsătorii au nevoie doar de un moment de sinceritate care să permită conștiinței lor să-și facă auzită vocea

HOROSCOP

Horoscop 19 mai 2024. Vărsătorii au nevoie doar de un moment de sinceritate care să permită conștiinței lor să-și facă auzită vocea

Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro