vineri, iunie 14, 2024
Noutati

Bărbat Atacat De Urs într-o Pădure Din Harghita. „L-a Ajuns Din Spate, L-a Târât”

„A observat ursul și a început să o ia la fugă. Și ursul l-a ajuns din spate, l-a târât. Până la urmă a început să zbiere, să urle și ursul după un timp a plecat în altă parte. Noroc că avea telefonul la el și putea să o sune pe soție”, a declarat Tamas Erno, primarul comunei Vârșag.

Soția a sunat la numărul de urgență, iar bărbatul a ajuns în stare stabilă la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, cu multiple răni muşcate şi escoriate la nivelul capului, membrelor superioare, spate şi abdomen şi suspect de fractură la antebraţul stâng.

Primarul Tamas Erno susține că niciodată nu au mai fost astfel de atacuri ale urșilor în Vârşag, în timp ce Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a precizat că astfel de atacuri ale urșilor pot fi explicate și din cauza schimbării climei.

„Cu schimbarea climei, majoritatea urșilor nu dorm. Sunt acolo în foarte multe locuri și sunt foarte agresivi. Urșii deja nu au nicio temere față de oameni și de aceea atacul și pericolul sunt un lucru iminent, cel puțin în județul Harghita”, a spus Borboly Csaba.

FOTO: Vlad Chirea (Libertatea)


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Austriecii, investiție de 35 de milioane de euro într-o clădire celebră din centrul Bucureștiului. Bijuteria arhitecturală va reveni la viață

FANATIK.RO

Austriecii, investiție de 35 de milioane de euro într-o clădire celebră din centrul Bucureștiului. Bijuteria arhitecturală va reveni la viață

Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții

Viva.ro

Ți-o mai amintești pe Marina Florea? Cele mai recente imagini cu frumoasa artistă a anilor 1980 au stârnit un val de reacții

Toate imaginile de la nunta Roxanei Vancea: nașă deputat, soț culturist, doi copii superbi și o petrecere ca în basme. Cum au arătat rochiile de mireasă

Libertateapentrufemei.ro

Toate imaginile de la nunta Roxanei Vancea: nașă deputat, soț culturist, doi copii superbi și o petrecere ca în basme. Cum au arătat rochiile de mireasă

Gigi Becali, apariție inedită. Ce alegere vestimentară a făcut patronul FCSB. Designul hainelor, realizat de un cunoscut creator de modă român. FOTO

GSP.RO

Gigi Becali, apariție inedită. Ce alegere vestimentară a făcut patronul FCSB. Designul hainelor, realizat de un cunoscut creator de modă român. FOTO

Cele mai inteligente zodii din horoscop. Au mintea sclipitoare, succes în tot ce fac, nimeni nu mai e ca ele

FANATIK.RO

Cele mai inteligente zodii din horoscop. Au mintea sclipitoare, succes în tot ce fac, nimeni nu mai e ca ele

Cel mai temut criminal în serie din România ar putea fi eliberat din închisoare. A fost condamnat pe viață în 2015

Știrileprotv.ro

Cel mai temut criminal în serie din România ar putea fi eliberat din închisoare. A fost condamnat pe viață în 2015

Ce s-a aflat despre Violeta Botezatu, concurenta care a primit Golden Buzz la 'Românii au talent'. Detalii neștiute din trecutul ei

Unica.ro

Ce s-a aflat despre Violeta Botezatu, concurenta care a primit Golden Buzz la ‘Românii au talent’. Detalii neștiute din trecutul ei

Incredibil! Sabău, şantajat de un bărbat cu imagini în care apare fiica antrenorului. Desfăşurare ca-n filme

Orangesport.ro

Incredibil! Sabău, şantajat de un bărbat cu imagini în care apare fiica antrenorului. Desfăşurare ca-n filme

EXPERIMENT. Ce conţin de fapt micii: rezultate şocante după testele din laborator

Observatornews.ro

EXPERIMENT. Ce conţin de fapt micii: rezultate şocante după testele din laborator

Horoscop 5 martie 2024. Berbecii au șansa de a descoperi cum pot tempera anumite laturi ale firii lor, care le complică inutil viața

HOROSCOP

Horoscop 5 martie 2024. Berbecii au șansa de a descoperi cum pot tempera anumite laturi ale firii lor, care le complică inutil viața



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro