duminică, mai 19, 2024
Noutati

Cutremur Cu Magnitudinea 6,7 în Filipine. Imagini Cu Pagubele Provocate De Seism – VIDEO

Seismul a avut loc în largul provinciei Sarangani, situată pe Insula Mindanao, la o adâncime de 78 de kilometri, la ora 8.14 GMT (10.14, ora României), potrivit USGS.

Nu au fost raportate victime după cutremur, însă acesta a fost resimţit într-o mare parte a insulei muntoase.

Pe rețelele de socializare au apărut videoclipuri din timpul cutremurului care arată pagube materiale provocate de acesta.

„Cred că este cel mai puternic cutremur pe care l-am simțit eu”, a declarat AFP Keeshia Leyran, în vârstă de 27 de ani, din Davao City, la aproximativ 200 de kilometri de epicentru, unde asista la o conferinţă.

„Oamenii din jurul meu au intrat în panică şi s-au grăbit să iasă”, declară ea.

„Sute de oameni asistau la eveniment, iar mie mi-a fost mai frică de o busculadă, să fiu sinceră”, adaugă ea.

REPORTAJ. ZIUA CEA MAI LUNGĂ A LUI LAURENȚIU. Confundat cu unul dintre suspecții crimei de la Sibiu, încătușat și bătut, bărbatul din Dolj vrea acum să dea Poliția în judecată: „Mă împrumut de bani, dar nu-i las!”

Recomandări

Cutremure au loc zilnic în Filipine, un arhipelag situat pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o activitate seismică şi vulcanică intensă, care se întinde din Japonia şi până în bazinul Pacificului şi care traversează Asia de Sud-Est.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

Planta care provoacă dureri de cap și stări de rău. Mulți români o au în casă, dar nu știu de acest efect secundar

FANATIK.RO

Planta care provoacă dureri de cap și stări de rău. Mulți români o au în casă, dar nu știu de acest efect secundar

Sora Ronei Hartner, dezvăluiri tulburătoare despre ultimele clipe de viață ale artistei. Detaliul dureros făcut public

Viva.ro

Sora Ronei Hartner, dezvăluiri tulburătoare despre ultimele clipe de viață ale artistei. Detaliul dureros făcut public

Iulia Albu rupe tăcerea despre cel mai rușinos episod trăit la „America Express”. „Dați cu pietre”

TVMANIA.RO

Iulia Albu rupe tăcerea despre cel mai rușinos episod trăit la „America Express”. „Dați cu pietre”

Păreau cuplul perfect, dar căsnicia lor ar trece prin cea mai gravă criză din cei 15 ani. Și-a înșelat soția cu o jurnalistă?

GSP.RO

Păreau cuplul perfect, dar căsnicia lor ar trece prin cea mai gravă criză din cei 15 ani. Și-a înșelat soția cu o jurnalistă?

Șoferii din România, înșelați la plata pentru rovinietă. Noua schemă folosită prin care ajung să plătească dublu pentru taxa de drum

FANATIK.RO

Șoferii din România, înșelați la plata pentru rovinietă. Noua schemă folosită prin care ajung să plătească dublu pentru taxa de drum

Cel mai mic stat din lume se află în Europa. Are un singur locuitor permanent, propria monedă și imn național | VIDEO

Știrileprotv.ro

Cel mai mic stat din lume se află în Europa. Are un singur locuitor permanent, propria monedă și imn național | VIDEO

Nativii cărora le e garantat succesul la început de iarnă. Mihai Voropchievici a făcut previziunile pentru 27 noiembrie - 3 decembrie

Unica.ro

Nativii cărora le e garantat succesul la început de iarnă. Mihai Voropchievici a făcut previziunile pentru 27 noiembrie – 3 decembrie

”Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe domnul Nicu Gheară!”. Un fost internaţional ”îşi toarnă cenuşă-n cap” | EXCLUSIV

Orangesport.ro

”Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe domnul Nicu Gheară!”. Un fost internaţional ”îşi toarnă cenuşă-n cap” | EXCLUSIV

Scad drastic preţurile apartamentelor sau intră în faliment. Situaţia imobiliarelor în 2024, prin ochii analiştilor

Observatornews.ro

Scad drastic preţurile apartamentelor sau intră în faliment. Situaţia imobiliarelor în 2024, prin ochii analiştilor

Horoscop 28 noiembrie 2023. Vărsătorii sunt înclinați să ceară mai mult din toate, de la cei din familie, de la cei dragi, ca să se răsfețe puțin

HOROSCOP

Horoscop 28 noiembrie 2023. Vărsătorii sunt înclinați să ceară mai mult din toate, de la cei din familie, de la cei dragi, ca să se răsfețe puțin

Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro