marți, martie 5, 2024
Noutati

Rusia Vrea Să Catalogheze Drept „extremistă” și Să Interzică „mişcarea Internaţională LGBT”

„Ministerul Justiţiei a depus o cerere administrativă la Curtea Supremă (…) pentru a clasa drept extremistă mişcarea socială internaţională LGBT şi a interzice activităţile sale pe teritoriul Federaţiei Ruse”, se precizează într-un comunicat al instituției.

O audiere în legătură cu solicitarea ministerului este programată începând cu 30 noiembrie la Curtea Supremă rusă.

Nu este deocamdată clar cum vor dovedi autoritățile ruse existența unei mișcări LGBT+ organizate la nivel mondial.

Persoanele găsite vinovate de implicare într-un grup „extremist” riscă pedepse cu închisoarea.

Măsura este criticată de apărărtorii drepturilor comunității LGBT+.

„Puterea rusă uită încă o dată că membrii comunităţii LGBT+ sunt oameni, cetăţeni ai acestei ţări la fel ca alţii. Şi acum ei nu vor doar să ne facă să dispărem din spaţiul public, ci să ne şi interzică în calitate de grup social. Aceasta este o măsură tipică a regimurilor represive şi nedemocratice: persecutarea celor mai vulnerabili”, a afirmat Dilia Gafurova, directoarea asociației „Sfera”, care apără drepturile LGBT+ în Rusia.

„Persoanele LGBT sunt un grup extrem de vulnerabil care se confruntă cu numeroase provocări sociale. În ultimii ani, organizațiile LGBT s-au străduit să abordeze aceste probleme într-un mediu extrem de ostil. Activiștii se confruntă cu presiuni din partea statului, precum și din partea grupurilor homofobe și transfobe, suportând adesea atacuri fizice”, a declarat pentru The Moscow Times unul activist LGBT care se află încă în Rusia, vorbind sub rezerva anonimatului.

Cod roșu de Bojdeucă. Ne-am șters trecutul cu fonduri europene

Recomandări

Cod roșu de Bojdeucă. Ne-am șters trecutul cu fonduri europene

„Această interdicție ar priva organizațiile LGBT de posibilitatea de a funcționa și ar supune activiștii și angajații lor la riscul de a fi urmăriți penal. În esență, ar implica urmărirea penală bazată exclusiv pe orientarea sau identitatea cuiva”, a adăugat activistul.

Dacă va fi aprobată, hotărârea ar echivala așa-numita „mișcare LGBT” cu grupuri precum cele ale criticului încarcerat al Kremlinului, Alexei Navalnîi, ai cărui membri au fugit în străinătate pentru a scăpa de urmărirea penală, mai notează publicația rusă.

Drepturile LGBT au fost supuse multor presiuni în Rusia în ultimul deceniu, în timp ce autoritățiule de la Moscova se prezintă ca apărătoare ale „valorilor tradiționale” rusești și moralității în faţa Occidentului considerat decadent.

Foto: 123rf.com


Google News
Urmărește-ne pe Google News

Urnele Euro 2024 la tragerea la sorți din 2 decembrie. România, cea mai grea și cea mai ușoară grupă posibilă

FANATIK.RO

Urnele Euro 2024 la tragerea la sorți din 2 decembrie. România, cea mai grea și cea mai ușoară grupă posibilă

Gestul făcut de Dani Oțil la un eveniment a stârnit un val de reacții. L-a văzut pe George Buhnici în fața lui și nu s-a putut abține

Viva.ro

Gestul făcut de Dani Oțil la un eveniment a stârnit un val de reacții. L-a văzut pe George Buhnici în fața lui și nu s-a putut abține

PRO TV a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu Vocea României cu puțin timp înainte de finala sezonului

TVMANIA.RO

PRO TV a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu Vocea României cu puțin timp înainte de finala sezonului

Cum a reacționat fiica lui Anghel Iordănescu după calificarea României la EURO 2024. „Toți am plâns”

GSP.RO

Cum a reacționat fiica lui Anghel Iordănescu după calificarea României la EURO 2024. „Toți am plâns”

Dau lovitura la final de an! 4 zodii a căror viață se schimbă în bine în decembrie

FANATIK.RO

Dau lovitura la final de an! 4 zodii a căror viață se schimbă în bine în decembrie

Un român din Germania a mers la poliție să anunțe că soția a dispărut de acasă, dar acolo a aflat unde era femeia de fapt

Știrileprotv.ro

Un român din Germania a mers la poliție să anunțe că soția a dispărut de acasă, dar acolo a aflat unde era femeia de fapt

Wow, ce casă are afacerista Cristina Bâtlan de la Imperiul Leilor! E ca-n Japonia! Așa ceva chiar nu s-a mai văzut la noi în țară! Foto

Unica.ro

Wow, ce casă are afacerista Cristina Bâtlan de la Imperiul Leilor! E ca-n Japonia! Așa ceva chiar nu s-a mai văzut la noi în țară! Foto

"Mânca o tavă de şniţele la o masă". Cristi Balaj l-a înjosit, iar Marian Iancu a explicat cum arăta, de fapt, viaţa sa: "L-am supărat cu declaraţiile mele" | EXCLUSIV

Orangesport.ro

“Mânca o tavă de şniţele la o masă”. Cristi Balaj l-a înjosit, iar Marian Iancu a explicat cum arăta, de fapt, viaţa sa: “L-am supărat cu declaraţiile mele” | EXCLUSIV

Care este cel mai returnat produs, după comenzile de Black Friday. Comercianţii au sancţiuni pentru cei care exagerează cu obiceiul

Observatornews.ro

Care este cel mai returnat produs, după comenzile de Black Friday. Comercianţii au sancţiuni pentru cei care exagerează cu obiceiul

Horoscop 22 noiembrie 2023. Capricornii sunt invitați să dedice mai mult timp și mai multe resurse interioare pentru propriul suflet

HOROSCOP

Horoscop 22 noiembrie 2023. Capricornii sunt invitați să dedice mai mult timp și mai multe resurse interioare pentru propriul suflet



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro