duminică, decembrie 3, 2023
Noutati

Manifestații Propalestiniene în Mai Multe Orașe Din Europa. La Madrid, 35.000 De Oameni Au Ieșit în Stradă, Cerând Un Armistițiu Imediat între Israel și Hamas | VIDEO

La Madrid, aproximativ 35.000 de persoane, printre care și un ministru, au cerut încetarea focului în Fâșia Gaza între Israel şi Hamas şi și-au manifestat susținerea pentru palestinieni, în cea de a 23-a zi a conflictului, notează AFP, potrivit Agerpres.

Manifestanții din Madrid au cerut armistițiu

Mulţimea a agitat drapeluri palestiniene şi bannere cu mesaje precum „Libertate pentru Palestina”. A fost una dintre cele mai mari adunări propalestiniene din Spania, de la începutul conflictului, pe 7 octombrie.

„Toată lumea cere un armistiţiu imediat în Gaza”, a declarat ministrul muncii, Yolanda Diaz, lidera formaţiunii de stânga radicale Sumar.

Manifestaţia a avut loc în contextul în care armata israeliană şi-a intensificat de vineri seară ofensiva aeriană şi terestră în Fâşia Gaza.

„Sunt foarte îngrijorată pentru familia mea, pentru că au trecut aproape două zile de când nu le-am putut vorbi, două zile în care nu am primit niciun mesaj din partea lor”, a spus Nisrin Mashal, o profesoară de 45 de ani, explicând că are rude în Gaza şi în Cisiordania.

Ciolacu și Zelenski au vorbit ceva, Ucraina se pregătește de altceva: cum arată manualele de limba și literatura „moldovenească” ce vor fi tipărite pentru copiii români din Odesa

Recomandări

Ciolacu și Zelenski au vorbit ceva, Ucraina se pregătește de altceva: cum arată manualele de limba și literatura „moldovenească” ce vor fi tipărite pentru copiii români din Odesa

„Împărtăşim de la distanţă suferinţele poporului palestinian”, a declarat Emilio Gonzalez, consultant în informatică de 50 de ani, care a adăugat că speră ca palestinienii să-şi obţină „propriul stat”.

La Valencia, mare oraş portuar din estul Spaniei, o altă manifestaţie pro-palestiniană a reunit mai multe mii de persoane.

Proteste și în Marea Britanie

În Marea Britanie, au avut loc atât proteste proisraeliene, cât și propalestiniene. La Londra, în fața ambasadei Qatarului, care a fost un mediator în negocierile dintre Israel și Hamas pentru eliberarea ostaticilor, protestatarii au arborat steaguri israeliene și bannere cu numele celor dispăruți.

Duminică a avut loc un marș propalestinian și la Bristol, după ce sâmbătă zeci de mii de manifestanți au ieșit în stradă la Londra pentru a cere încetarea focului.

5.000 de oameni în stradă, la Atena

În Grecia, aproximativ 5.000 de oameni au demonstrat într-o atmosferă de calm la Atena, cerând „încetarea masacrului asupra palestinienilor în Gaza”, mai scrie Agerpres.

INTERVIU. Scandal în jurul trupei Phoenix, „renăscut” după lansarea unei cărți la Timișoara: „Nu au fost nici disidenți, nici colaboratori ai regimului socialist”

Recomandări

INTERVIU. Scandal în jurul trupei Phoenix, „renăscut” după lansarea unei cărți la Timișoara: „Nu au fost nici disidenți, nici colaboratori ai regimului socialist”

„Opriţi masacrul asupra palestinienilor în Gaza”, au scandat manifestanţii. „Ne luptăm pentru pace. Pentru încheierea ocupaţiei israeliene. Pentru o Palestină liberă în frontierele de la 1967 cu capitala în Ierusalimul de Est”, au mai spus manifestanţii, potrivit AFP.

Manifestanţii, care au mărşăluit până la ambasada Israelului la periferia Atenei, au calificat Israelul drept „stat criminal”. Ei au denunţat, de asemenea, „abţinerea guvernului grec în cadrul unui vot de la ONU asupra unei rezoluţii a Iordaniei care solicita un armistiţiu umanitar în Gaza”.

Sâmbătă, zeci de mii de persoane au manifestat în semn de susţinere faţă de palestinieni la Londra, în Franţa şi la New York.

O primă manifestaţie de solidaritate cu palestinienii a reunit circa 10.000 de persoane la Atena, pe data de 18 octombrie.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT desfășurarea războiului dintre Hamas și Israel

Cele două legume pe care nu trebuie să le ții niciodată împreună la frigider. Se vor strica mult mai repede

FANATIK.RO

Cele două legume pe care nu trebuie să le ții niciodată împreună la frigider. Se vor strica mult mai repede

Ce s-a aflat despre Geo Costiniu, supranumit Alain Delon al României, la 10 ani de la moartea sa. Florin Zamfirescu a spus tot adevărul: „Asta l-a distrus...”

Viva.ro

Ce s-a aflat despre Geo Costiniu, supranumit Alain Delon al României, la 10 ani de la moartea sa. Florin Zamfirescu a spus tot adevărul: „Asta l-a distrus…”

Diferența de vârstă dintre Monica Bîrlădeanu și iubitul ei. Puțini știau asta despre relația lor

TVMANIA.RO

Diferența de vârstă dintre Monica Bîrlădeanu și iubitul ei. Puțini știau asta despre relația lor

Gigi Becali a fost la secția de poliție, apoi a răbufnit: „Am stat la drogangeală”. A încercat să cumpere bunăvoința polițiștilor? „Le-am promis o donație”

GSP.RO

Gigi Becali a fost la secția de poliție, apoi a răbufnit: „Am stat la drogangeală”. A încercat să cumpere bunăvoința polițiștilor? „Le-am promis o donație”

”Comoara” de peste 350 de kg, scufundată în mare în zona Cazinoului din Constanța. Orice turist o poate vedea când e apa limpede

FANATIK.RO

”Comoara” de peste 350 de kg, scufundată în mare în zona Cazinoului din Constanța. Orice turist o poate vedea când e apa limpede

Întorsătură dramatică în cazul fetei de 13 ani din Sighetu Marmației. Ce s-ar fi întâmplat cu ea, de fapt

Știrileprotv.ro

Întorsătură dramatică în cazul fetei de 13 ani din Sighetu Marmației. Ce s-ar fi întâmplat cu ea, de fapt

'Avem o Lună Nouă teribilă în zodia Scorpion'. Cristina Demetrescu, previziuni pentru ultima jumătate din noiembrie

Unica.ro

‘Avem o Lună Nouă teribilă în zodia Scorpion’. Cristina Demetrescu, previziuni pentru ultima jumătate din noiembrie

"Lumea mă întreabă de ce sunt singură". E şefă în sportul românesc şi a avut o apariţie spectaculoasă de ziua de naştere: "Machismele mă lasă rece" | FOTO

Orangesport.ro

“Lumea mă întreabă de ce sunt singură”. E şefă în sportul românesc şi a avut o apariţie spectaculoasă de ziua de naştere: “Machismele mă lasă rece” | FOTO

"Hai că e mort Nelu!" Ucis de viitorul ginere, într-un apartament din Bistrița. Cei doi s-ar fi întâlnit ca să bea împreună

Observatornews.ro

“Hai că e mort Nelu!” Ucis de viitorul ginere, într-un apartament din Bistrița. Cei doi s-ar fi întâlnit ca să bea împreună

Horoscop 15 noiembrie 2023. Peștii se interesează să convertească în resurse bunul renume de care se bucură și așa va fi astăzi

HOROSCOP

Horoscop 15 noiembrie 2023. Peștii se interesează să convertească în resurse bunul renume de care se bucură și așa va fi astăzi




Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro