duminică, decembrie 3, 2023
Noutati

Elena Merișoreanu L-a Sunat Pe Dorian Popa. Ce I-a Spus Artistul: „Plângea Săracul. A Fost, Undeva, Parcă Zicea Că într-un Club”

Elena Merișoreanu și Dorian Popa se cunosc de ani de zile, însă au devenit prieteni când au participat împreună, acum ani de zile, în show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, difuzat la Pro TV. Au ținut legătura, iar acum, când artistul trece printr-o situație delicată, ea îi e alături.

Elena Merișoreanu, despre Dorian Popa: „E tare harnic, mai rar așa om”

Sâmbătă seară, după ce poliția a transmis că Dorian Popa a fost prins la volan sub influența substanțelor interzise, Elena Merișoreanu l-a sunat. „Am vorbit cu el, aseară, la telefon, plângea săracul, se blestema că e nevinovat, că a fost, undeva, parcă zicea că într-un club, unde se fuma și că a inhalat de acolo”, a spus artista pentru Playtech.

Și a continuat: „În plus, de o perioadă, el lua și niște pastile, ca să se poată odihni. Muncește foarte mult, are firme, e tare harnic, mai rar așa om. În plus, e și foarte credincios, mereu se roagă. Și la Sunt celebru, scoate-mă de aici! se ruga mereu dimineața. Acolo era un copil respectuos, ceva ce nu am mai văzut, mi se adresa foarte frumos când avea nevoie de ceva. De aceea am și rămas prieteni”.

„Celebritatea, da, clar, ți se urcă la cap. Banul dezumanizează, cei bogați devin curioși să încerce senzații tari”, a mai adăugat Elena Merișoreanu.

Coaliția anti-Famiglie: ne-am săturat de mame, soacre și nași. Propunem, lângă declarația de avere, și declarația de cumetrie, pentru alegerile din 2024

Recomandări

Coaliția anti-Famiglie: ne-am săturat de mame, soacre și nași. Propunem, lângă declarația de avere, și declarația de cumetrie, pentru alegerile din 2024

„La petrecerile unde mergeam să cânt era un fum de-l tăiai cu cuțitul”

Totodată, ea îi ia apărarea lui Dorian Popa. „De pildă, eu nu am fumat țigări niciodată, însă doctorul mi-a spus că mă pot îmbolnăvi și de la cei care fumează în jurul meu. Și, da, am inhalat atât de mult fum de țigară, pe la nunți! Păi, la petrecerile unde mergeam să cânt era un fum de-l tăiai cu cuțitul, se poate ca Dorian să aibă dreptate că a inhalat de la club substanțe interzise. Nu este exclus!”, a mai declarat Elena Merișoreanu pentru Playtech.

colectia-masini-dorian-popa-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Dorian Popa a rămas fără permisul de conducere

„La data de 27 octombrie, ora 21.15, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov – Serviciul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic, în localitatea Domnești, un autovehicul, condus de un bărbat, iar în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive”, a transmis Poliția Ilfov.

REPORTAJ. Trei generații ale unei familii de români emigrate în Suedia vorbesc despre viața furată vreme de mai bine de jumătate de secol: „Spălarea pe creier funcționa”

Recomandări

REPORTAJ. Trei generații ale unei familii de români emigrate în Suedia vorbesc despre viața furată vreme de mai bine de jumătate de secol: „Spălarea pe creier funcționa”

Astfel, influencerul Dorian Popa, în vârstă de 35 de ani, a fost oprit în zona casei sale și a fost depistat la Drugtest că a consumat canabis, spun surse apropiate anchetei, pentru Libertatea.

„Întrucât aceasta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice“, a precizat Poliția. Lui Dorian Popa i-a fost reținut permisul auto.

Planta care te scapă imediat de șobolani. Se găseşte în toate bucătăriile românilor, dar puţini ştiu la ce este bună

FANATIK.RO

Planta care te scapă imediat de șobolani. Se găseşte în toate bucătăriile românilor, dar puţini ştiu la ce este bună

Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”

Viva.ro

Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să…”

Dana Budeanu își vinde creațiile la prețuri astronomice. Uite cât costă un simplu maiou

TVMANIA.RO

Dana Budeanu își vinde creațiile la prețuri astronomice. Uite cât costă un simplu maiou

Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de căsătorie cu fiul regretatului Nae Manea. Avea doar 17 ani când s-au cunoscut

GSP.RO

Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de căsătorie cu fiul regretatului Nae Manea. Avea doar 17 ani când s-au cunoscut

Leguma, ce costă doar 5.50 lei, care are mai mult fier decât carnea roșie. Mulți români o cumpără, fără să știe că are această proprietate uimitoare

FANATIK.RO

Leguma, ce costă doar 5.50 lei, care are mai mult fier decât carnea roșie. Mulți români o cumpără, fără să știe că are această proprietate uimitoare

Au fugit de război, dar și-au pierdut copilul în Galați. Cine sunt cei doi soți spulberați pe trecere de un tânăr șofer

Știrileprotv.ro

Au fugit de război, dar și-au pierdut copilul în Galați. Cine sunt cei doi soți spulberați pe trecere de un tânăr șofer

Cori Grămescu dezvăluie dezavantajele dietelor Rina, Mediteraneană și Dukan: 'Te lasă cu o poftă de mâncare greu de controlat'

Unica.ro

Cori Grămescu dezvăluie dezavantajele dietelor Rina, Mediteraneană și Dukan: ‘Te lasă cu o poftă de mâncare greu de controlat’

"Avem nevoie de bani". Grupul cu acţionari maghiari renunţă la afacerea din România şi dispare de la Sepsi. Dioszegi: "De la an la an e mai greu"

Orangesport.ro

“Avem nevoie de bani”. Grupul cu acţionari maghiari renunţă la afacerea din România şi dispare de la Sepsi. Dioszegi: “De la an la an e mai greu”

Aproape toată țara intră în câteva ore sub avertizare cod galben de vreme severă. Ninsori și viscol la munte, vânt puternic în rest

Observatornews.ro

Aproape toată țara intră în câteva ore sub avertizare cod galben de vreme severă. Ninsori și viscol la munte, vânt puternic în rest

Horoscop 11 noiembrie 2023. Săgetătorii se pot trezi cu o piedică de ultim moment în calea unei noi etape de progres profesional sau social

HOROSCOP

Horoscop 11 noiembrie 2023. Săgetătorii se pot trezi cu o piedică de ultim moment în calea unei noi etape de progres profesional sau social



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro