vineri, iunie 14, 2024
Noutati

Șase Posturi TV Din Republica Moldova, Lăsate Fără Licență De Emisie. „Zilnic Suntem Supuși Unor Atacuri Hibride Ale Rusiei”

SIS a propus Comisiei pentru Situații Excepționale să „sisteze” licențele de emisie, iar organismul de la Chișinău a aprobat suspendarea, a transmis premierul Dorin Recean, într-o postare pe Facebook, în care a menționat că cele șase posturi de televiziune „care promovează interese străine”. Activitatea lor va fi suspendată pe durata stării de urgență în Republica Moldova.

„În Republica Moldova zilnic suntem supuși unor atacuri hibride din partea Federației Ruse. În ultimele săptămâni, aceste amenințări au crescut în intensitate. Rusia, prin intermediul grupărilor criminale organizate, vrea să influențeze alegerile locale din 5 noiembrie și să submineze procesul democratic”, a scris Recean.

Aceste televiziuni sunt subordonate grupărilor criminale Plahotniuc și Șor, care și-au unit eforturile pentru a destabiliza țara. Avem dovezi că aceste posturi urmăresc un interes din afara R. Moldova, în scop destabilizator. Noi nu vom permite acest lucru și vom acționa de fiecare dată prompt și hotărât în interesul cetățenilor.

Dorin Recean:

Alexandru Musteața, șeful SIS, punctase, într-o conferință de presă, că aceste posturi TV își realizează activitatea cu „multiple încălcări ale legislației”, constatate de către Consiliul Audiovizualului (CA), dar și de SIS.

„Reprezintă un pericol la adresa securității informaționale. Promovează constant narative manipulatoare, care alături de agresiunea informațională promovată de factorul extern generează o sursă suplimentară de instabilitate în vecinătatea Ucrainei, a NATO și a UE. Politica editorială a acestor posturi este orientată spre lansarea unei campanii de dezinformarea în interesul persoanelor fizice sau juridice incluse în listele de sancțiuni internaționale ale UE, SUA și pentru pentru exercitarea influenței hibride externe din partea actorului statal Federația Rusă”, a afirmat Musteața.

„Există șanse să spargem frontul”. Un important expert militar de la Kiev explică pentru Libertatea de ce contraofensiva Ucrainei nu trebuie măsurată în kilometri pătrați

Recomandări

„Există șanse să spargem frontul”. Un important expert militar de la Kiev explică pentru Libertatea de ce contraofensiva Ucrainei nu trebuie măsurată în kilometri pătrați

SIS a mai anunțat că a semnat luni un ordin pentru blocarea a 31 de pagini web, „dintre care 21 sunt direct gestionate de către Federația Rusă”.

Guvernul nu a publicat deocamdată decizia CSE în care se fie incluse măsurile propuse de SIS.

Foto: Facebook Dorin Recean

Mircea Badea, mesaj neașteptat pentru fiica Elenei Lasconi: ”Știu că vine ca un șoc mental”

FANATIK.RO

Mircea Badea, mesaj neașteptat pentru fiica Elenei Lasconi: ”Știu că vine ca un șoc mental”

O femeie a adoptat un băiețel orfan, care dormea pe străzi. Uimitor ce s-a întâmplat după 14 ani, când a apărut mama biologică

Viva.ro

O femeie a adoptat un băiețel orfan, care dormea pe străzi. Uimitor ce s-a întâmplat după 14 ani, când a apărut mama biologică

Ajunsp la 89 de ani, Brigitte Bardot ascunde o poveste de viață cutremurătoare

TVMANIA.RO

Ajunsp la 89 de ani, Brigitte Bardot ascunde o poveste de viață cutremurătoare

Scenele surprinse pe Arena Națională, imediat după înfrângerea FCSB-ului de Rapid

GSP.RO

Scenele surprinse pe Arena Națională, imediat după înfrângerea FCSB-ului de Rapid

Zodiile care înving toate greutățile în primele luni din 2024. Cinci nativi au protecție divină

FANATIK.RO

Zodiile care înving toate greutățile în primele luni din 2024. Cinci nativi au protecție divină

Dușmanii Israelului se războiesc între ei. Liderul suprem al Iranului, atacat de Hezbollah: "Khamenei, ești un servitor!"

Știrileprotv.ro

Dușmanii Israelului se războiesc între ei. Liderul suprem al Iranului, atacat de Hezbollah: "Khamenei, ești un servitor!"

'Fel și fel de oameni îmi spun că nu fac bine'. Andreea Mantea dezvăluie motivul pentru care nu are un iubit

Unica.ro

‘Fel și fel de oameni îmi spun că nu fac bine’. Andreea Mantea dezvăluie motivul pentru care nu are un iubit

VIDEO | Cătălina Ponor a vorbit în premieră, la Zoom Sport, despre cum a fost respinsă de echipa României la Campionatul Mondial: "A spus că incomodez cu prezenţa acolo"

Orangesport.ro

VIDEO | Cătălina Ponor a vorbit în premieră, la Zoom Sport, despre cum a fost respinsă de echipa României la Campionatul Mondial: „A spus că incomodez cu prezenţa acolo”

"Am ieşit că m-am înfricoşat". Mama a fost înjunghiată, iar fiica de 14 ani bătută. Vecinii povestesc cum le-au găsit moarte în casa din Manoleasa, în Botoșani

Observatornews.ro

„Am ieşit că m-am înfricoşat”. Mama a fost înjunghiată, iar fiica de 14 ani bătută. Vecinii povestesc cum le-au găsit moarte în casa din Manoleasa, în Botoșani

Horoscop 6 noiembrie 2023. Fecioarele ar fi bine să se asigure că vor fi într-o dispoziție generoasă toată ziua sau cea mai mare parte din ea

HOROSCOP

Horoscop 6 noiembrie 2023. Fecioarele ar fi bine să se asigure că vor fi într-o dispoziție generoasă toată ziua sau cea mai mare parte din ea



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro