Summit De Pace în Egipt Dedicat Orientului Mijlociu. SUA, Israel şi Iran Lipsesc De La Masa Discuţiilor
Liderii din 12 ţări, inclusiv înalţi oficiali din Turcia, Qatar şi Europa, se reunesc în Egipt, dar absenţa celor trei mari state care se află în centrul conflictului face foarte puţin probabil ca summitul să poată furniza rezultate surprinzătoare.
Postul TV local proguvernamental Qahera News a relatat că liderii palestinian şi iordanian, dar şi secretarul general al ONU urmează să participe la summit, informează Agerpres.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi Josep Borrell, şeful politicii externe a UE, precum şi lideri din Italia şi Grecia participă, de asemenea, la reuniunea de sâmbătă, însă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu va fi prezentă la Cairo.
Cancelarul german Olaf Scholz şi premierul britanic Rishi Sunak nu vor participa, în timp ce nu s-a spus oficial dacă preşedintele francez Emmanuel Macron va merge sau nu.
Un oficial de rang înalt al UE a declarat că au existat discuţii despre o declaraţie comună a summitului, dar că există încă „diferenţe”, astfel că nu este clar dacă va exista un text în final.
Oficialul a declarat că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, au plănuit să meargă la Cairo, deşi s-au confruntat cu dificultăţi pentru a ajunge la timp, deoarece amândoi se aflau vineri la Washington pentru un summit SUA-UE.
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7646cf9fb434909c0582238dff3b33c3.jpg)
Recomandări
INTERVIU. Aflat la prima experiență de actorie, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin are șansa să ajungă la Premiile Oscar: „Filmul a fost cea mai frumoasă trăire, în afară de familie”
Egiptul se opune deplasării forțate a palestinienilor în Sinai
Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, a declarat miercuri că milioane de egipteni se vor opune oricărei deplasări forţate a palestinienilor în Sinai, adăugând că orice astfel de mişcare ar transforma peninsula egipteană într-o bază pentru atacuri împotriva Israelului.
Poziţia Egiptului reflectă temerile arabe că palestinienii ar putea din nou să fugă sau să fie forţaţi să-şi părăsească în masă locuinţele, aşa cum s-a întâmplat în timpul războiului care a însoţit crearea Israelului în 1948.
Oficialii israelieni, inclusiv premierul Benjamin Netanyahu, au declarat că vor nimici Hamas ca represalii pentru atac. Dar Israelul nu are în vedere un final evident, neavând un plan clar pentru modul în care va guverna ulterior enclava palestiniană, potrivit a opt oficiali regionali şi occidentali care cunosc conflictul.
Unii dintre consilierii preşedintelui american Joe Biden sunt îngrijoraţi de faptul că, deşi Israelul ar putea elabora un plan eficient pentru a provoca daune de durată Hamasului, nu a formulat încă o strategie de ieşire, a declarat o sursă de la Washington, familiarizată cu această chestiune.
FOTO: Hepta
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a98caa802481317bdbf91bcd0fed3158.jpg)
FANATIK.RO
Produsul din România care i-a înnebunit pe străini. Nu există o rețetă scrisă pentru el. “Dimineața, numai la noi arde becul în tot satul!”
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d1d0698ccfb7e63c7bbda9b69db952c4.jpg)
Viva.ro
Paula Seling, adevăratul motiv pentru care a divorțat de Radu Bucura. S-a aflat!
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0f76c1ddcff4d01c25acde543cf735bb.jpg)
TVMANIA.RO
Adio, Chefi la cuțite! Cătălin Scărlătescu, primele detalii despre noul proiect. „Ceva incredibil de delicios”
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8ed95531dbf1dca4bde94cc5304ae9a6.jpg)
FANATIK.RO
Cât costă să mănânci jeleuri cu prosecco și aur din cofetăria Danei Nălbaru. Fosta artistă de la Hi-Q s-a pocăit și a dat lovitura în afaceri
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_79d363ede19fcf6e880762bdec31576d.webp)
Știrileprotv.ro
Surse: Dorian Popa ar fi fost prins drogat la volan, în Domnești. Ar fi consumat canabis
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_f169e33fae5ca6c48f25713164ce8868.jpg)
Unica.ro
Zodii care scapă de ghinion în noiembrie. Ei sunt nativii răsfățați de astre
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_fb6ff81bbb841e1e9e23cf0583e60afc.jpg)
Orangesport.ro
Încă un portughez vrea să joace pentru România, după Camora! ”Am 100% sânge de român”. Vestea primită de Edi Iordănescu | EXCLUSIV
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_dcca742abc25cc53fb73e7b29a58d02d.jpg)
Observatornews.ro
Dorian Popa, pe lista vedetelor prinse drogate la volan. Ce spun experţii despre posibilitatea ca influencerul să fie victima fumatului pasiv de marijuana
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_1745bd7b0e2f7e5ba0a4327d3b7c1b2d.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2023. Balanțele se consumă pentru tot felul de lucruri, unele plăcute, altele neplăcute