marți, mai 28, 2024
Noutati

Plafonul De 9,4% Din PIB Pentru Pensii, Eliminat După Discuţiile Cu Ursula Von Der Leyen, Spune Premierul Ciolacu

„A fost eliminat, în urma discuţiilor avute şi cu doamna preşedinte a Comisiei Europene (n.red. Ursula von der Leyen). Urmează şi noi să finalizăm legea pensiilor, fiindcă avem un parteneriat. Cum a fost trimis PNRR la Comisie este fără 9,4. Oricum el nu ar fi fost atins. Problema este că nu putem condamna viitorul. Până în 2030 ,nu se ducea la 9,4 din PIB. PIB-ul creşte, e normal, se raportează la un nominal mai mare, dar de datoria mea era să negociez şi să avem această discuţie cu Comisia”, a afirmat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă, la Colegiul tehnic Anghel Saligny din București, la deschiderea anului școlar 2023-2024.

Întrebat apoi dacă legea pensiilor va fi finalizată anul acesta, șeful Executivului a răspuns: „Da, eu îmi doresc să fie finalizată”.

„Zilele trecute am avut discuţii şi cu Banca Mondială care este consultantul Ministerului Muncii şi al Comisiei Europene pe legea pensiilor. Sunt trei variante. Deja au început negocierile paralel cu închiderea pensiilor speciale, să avem cât mai repede şi cu legea pensiilor”, a mai spus liderul PSD.

Plafonul de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile a fost înlocuit cu sintagma „cheltuieli sustenabile”, potrivit Antena 3.

Ucraina a revizuit legea minorităților naționale. Ce se schimbă pentru etnicii români

Recomandări

Ucraina a revizuit legea minorităților naționale. Ce se schimbă pentru etnicii români

De ce a cerut România modificarea procentului din PIB pentru pensii

La finalul lunii aprilie, România a trimis la Comisia Europeană propunerile de modificare pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, în baza căruia țara noastră beneficiază de suma totală inițială de 29,18 miliarde de euro.

Printre propunerile de modificare a PNRR s-a numărat și reforma pensiilor, mai precis eliminarea procentului de 9,4% din PIB şi înlocuirea cu includerea unei reguli de indexare, „în conformitate cu obiectivele de stabilitate financiară a cheltuielilor cu pensiile”.

Argumentul României a fost că procentul de 9,4%, prins în forma inițială a PNRR și în care ţara noastră trebuie să se încadreze până în 2070, va duce la sărăcirea populaţiei și că nu vor mai crește pensiile românilor. „Este foarte greu să menţii pe o perioadă de 50 de ani acest plafon, în condiţiile în care numai rata inflaţiei în 2022 a fost de 15%”, a explicat ministrul Marcel Boloș, pe atunci ministrul Fondurilor Europene.

Recunoști personajul din imagine? A schimbat istoria României pentru totdeauna

Playtech.ro

Recunoști personajul din imagine? A schimbat istoria României pentru totdeauna

Ea a fost marea iubire a lui Nicu Ceaușescu, dar a murit într-un mod tragic, cu un mare regret în suflet: 'A fost marea ei durere...'

Viva.ro

Ea a fost marea iubire a lui Nicu Ceaușescu, dar a murit într-un mod tragic, cu un mare regret în suflet: ‘A fost marea ei durere…’

Ce a descoperit Inna la Seul, la un eveniment despre gadgeturi

PUBLICITATE

Ce a descoperit Inna la Seul, la un eveniment despre gadgeturi

Animalul rar despre care nu știai că trăiește în România. Apariția lui e o minune. Specia e pe cale de dispariție și protejată în țara noastră

FANATIK.RO

Animalul rar despre care nu știai că trăiește în România. Apariția lui e o minune. Specia e pe cale de dispariție și protejată în țara noastră

Ucraina a schimbat legea. Românii din țara vecină sunt printre cei vizați

Știrileprotv.ro

Ucraina a schimbat legea. Românii din țara vecină sunt printre cei vizați

Salariile medicilor Cristian Paleru şi Cornel Petreanu, acuzaţi că luau şpagă până şi haina de pe pacienţi

Observatornews.ro

Salariile medicilor Cristian Paleru şi Cornel Petreanu, acuzaţi că luau şpagă până şi haina de pe pacienţi

Becali şi-a ieşit din minţi şi a dărâmat gardul unei mănăstiri: "Marele creştin demolează pentru a le lua terenul bisericilor"

Orangesport.ro

Becali şi-a ieşit din minţi şi a dărâmat gardul unei mănăstiri: „Marele creştin demolează pentru a le lua terenul bisericilor”

Cum a apărut nașa Gabriela Firea la botezul nepoatei lui Anghel Iordănescu. A purtat rochie de la Dana Budeanu! Foto

Unica.ro

Cum a apărut nașa Gabriela Firea la botezul nepoatei lui Anghel Iordănescu. A purtat rochie de la Dana Budeanu! Foto

Horoscop 21 septembrie 2023. Leii au ocazia de a intra în contact cu o parte a firii lor la care ajung mai rar, toleranța

HOROSCOP

Horoscop 21 septembrie 2023. Leii au ocazia de a intra în contact cu o parte a firii lor la care ajung mai rar, toleranța



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro