Un Bărbat Care și-a înjunghiat Iubita și Apoi A Amenințat Că Se Aruncă De La Etajul 8 Al Unui Bloc Din Capitală, Reținut După 16 Ore De Negocieri
UPDATE ora 18.50: Poliția Capitalei a difuzat imagini filmate în timpul intervenției.
UPDATE ora 15.53: Bărbatul a fost în cele din urmă imobilizat de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Poliția Capitalei și SIAS-IGPR.
„În urma intervenției nu au rezultat victime, bărbatul urmând a fi condus la sediul Poliției, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a transmis Poliția Capitalei.
UPDATE ora 14.00: Negocierile dintre bărbat și polițiști continuă și după mai bine de 14 ore.
UPDATE ora 10.30: Agresorul are 56 de ani, concubina are 30 de ani, iar cei doi copii aflați în apartament, unul de 9 ani și unul de 14 ani, nu au fost răniți, au declarat surse apropiate anchetei pentru Libertatea.
Concubina are „multiple plăgi prin înjunghiere, cervical anterior și hemitorace stâng posterior, instabilitate respiratorie și instabilitate hemodinamică”, au precizat sursele citate pentru Libertatea. Prietena concubinei a fost tratată la fața locului de un echipaj SABIF, nefiind necesară internarea.
Negocierile cu bărbatul aflat la etajul opt continuă de aproximativ 11 ore.
Știrea inițială: Poliția a fost sesizată duminică, la miezul nopții, că o femeie ar fi fost agresată de concubinul său, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător. În sprijinul victimei a intervenit o altă femeie, cunoștință a celor doi concubini, care ar fi fost lovită de către bărbat, suferind o plagă la nivelul antebrațului, a transmis Poliția.
:contrast(8):quality(75)/https:/www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_cfc84ce3d5639acc88368c09a058d617.jpg)
Recomandări
DNA a avut un om infiltrat în Mafia spitalelor bucureștene: chiar directoarea ASSMB a furnizat informații despre firme și șpăgi
La momentul agresiunii, în imobil se mai aflau și 2 minori, fetița concubinei, în vârstă de 9 ani, și fiul celei de-a doua femei, în vârstă de 14 ani
Ambele victime, împreună cu cei doi minori, au reușit să părăsească apartamentul și să sune la 112. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 1, care au acordat primul ajutor, până la sosirea echipajelor de prim-ajutor.
Femeia înjunghiată a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cea de-a doua victimă a refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
Bărbatul, care are 57 de ani, conform Antena 3, le-a atacat pe cele două femeie s-a închis în apartament după ce acestea au ieșit și amenință că se aruncă de la etaj.
Cercetările în acest caz au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri-DGPMB.
***
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă nonstop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_f131d1f3d232676f5f63be662215f2d5.jpg)
Playtech.ro
Detaliu BOMBĂ! Cu cine stă în celulă mama şoferului criminal de la 2 Mai. E PROTEJATĂ şi în închisoare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e88762c8aed8d8414a646a988961f93d.jpg)
Viva.ro
Ce s-a ales de Dana Bartzer și Dan Creimerman. Erau cuplul de aur al muzicii românești pe vremea lui Ceaușescu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_88cd707e579bd15c1109dad991ecf18f.jpg)
PUBLICITATE
Dr. A. Secară atrage atenția asupra factorilor corectabili ce duc la apariția bolilor de inimă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7819a9a43c9b2dd74c6a26617aa9ba97.jpg)
FANATIK.RO
Ce se întâmplă cu Mihai Gâdea după ce nu a mai fost prezent 2 luni în platoul de la Antena 3. De acum, e clar
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_263329cf870167e41c8e0bc013ee4f79.jpg)
Știrileprotv.ro
O dronă cu încărcătură explozivă a fost descoperită în Bulgaria, pe coasta satului Tyulenovo
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c24f49383a69d2b8b7bdfaf232375f05.jpg)
Observatornews.ro
Gardian la închisoarea din Craiova, bătut cu bestialitate din cauza unor dedicații la lăutari. Printre agresori, foști deținuți proaspăt eliberaţi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0cf25928ef1b41c64297613f5c3fb863.jpg)
Orangesport.ro
Cum s-a produs ruptura dintre Giovanni şi Gigi Becali: „Situaţia s-a înrăutăţit atunci din cauza lui!” | EXCLUSIV
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_c03b1f0435d88d2bd083b111db6ea8e0.jpg)
Unica.ro
8 perechi de nași și 500 de invitați! Nuntă ca-n basme în showbiz-ul românesc! S-a căsătorit după ce a divorțat cu scandal de prima soție
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0bb42480fc2794f50797ed02c291703e.jpg)
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2023. Vărsătorii se pot bucura de mai multă atenție din partea unui întreg grup, cel mai probabil cel de la serviciu
Comentarii (22)
Gabryella
•
12.09.2023, 06:50
Caz de psihiatrie!!!!Cred ca trebuia de mult tratat.
bituca
•
12.09.2023, 06:25
Trebuia salvat?
EmiM
•
11.09.2023, 22:34
Trebuia lăsat să cadă
Vezi toate comentariile (22)