marți, septembrie 26, 2023
Noutati

Filmul Tragediei De La Crevedia, Prezentat De Procurori. Prima Explozie A Avut Loc în Timp Ce Era Transferat Gazul Dintr-o Cisternă în Alta

Potrivit cronologiei procurorilor, sâmbătă, 26 august, în clădirea din curtea stației care funcționa ilegal se aflau patru angajați ai societății, toți de origine nepaleză. Ei erau angajați ai firmei, dar figurau scriptic ca angajați la alte puncte de lucru decât cel în care se aflau.

În jurul orei 8.30, un angajat al societății care se ocupă în general de administrarea spațiului respectiv se prezintă la punctul de lucru din Crevedia unde găsește parcate două cisterne goale, fără cap de livrare.

Ulterior, în intervalul 12:00-14.00 au sosit din cursa de livrare alte 2 autocisterne care au fost parcate pe marginea șoselei în diferite poziții din apropiere.

Cum s-a produs prima explozie

În jurul orei 18:00, apare a treia autocisternă încărcată cu gaz care a fost parcată în curte, lângă cele două cisterne goale deja existente acolo. Șoferul i-a explicat angajatului că avea o problemă la mașină, justificând faptul că avea o roată blocată, motiv pentru care a vrut să transfere gazul din acea cisternă într-una din cisternele goale aflate în incinta stației GPL. A cerut să discute cu șoferul respectivei cisterne care se afla în clădirea de birouri.

Cei doi șoferi se întâlnesc, ambii angajați ai societății, și inițiază transferul de gaz dintr-o cisternă în cealaltă, montând în acest scop un furtun de livrare.

Incendiu puternic în Parcul IOR din București. Au ars 4.000 de metri pătrați de vegetație

Recomandări

Incendiu puternic în Parcul IOR din București. Au ars 4.000 de metri pătrați de vegetație

În condiții care nu sunt pe deplin elucidate pentru că cercetarea la fața locului nu este pe deplin finalizată, sub cisterna în care era încărcat gazul a apărut o sursă de foc.

Procurorul general Alex Florența:

În acel moment, angajatul de la stația ilegală observă flăcările și intră în clădirea de birouri pentru a le cere celor patru angajați nepalezi să iasă afară.

Ulterior, le cere să meargă cu el în stradă și le spune să oprească traficul rutier, temându-se de un potențial incident major. Cei doi șoferi ai autocisternelor rămân lângă autovehicule încercând să stingă incendiul.

La scurt timp, are loc prima explozie, „o explozie foarte puternică, despre care martorii spun că a împins flăcările până în stradă și care a produs primele victime”, a explicat Alex Florența.

A doua explozie, „mult mai puternică”

Într-un interval de circa o oră încep să își facă apariția la fața locului diferite echipaje de poliție, mai multe mașini de pompieri care încep să securizeze zona, încercând să facă acea intervenție de eliminare a incendiului și a sursei de risc.

Ulterior, are loc cea de-a doua explozie, „o explozie mult mai puternică decât prima și care duce la numărul mai mare de victime și la avarierea severă a bunurilor din jur, inclusiv a două imobile”, potrivit constatărilor procurorilor.

Vești rele de la Bruxelles: Guvernul nu i-a convins pe oficialii UE, care cer o singură cotă de TVA. Ar duce la scumpirea alimentelor – Surse

Recomandări

Vești rele de la Bruxelles: Guvernul nu i-a convins pe oficialii UE, care cer o singură cotă de TVA. Ar duce la scumpirea alimentelor – Surse

Ancheta penală

În ceea ce privește ancheta, procurorul general a precizat că au fost identificați mai mulți martori și se fac audieri la sediul IGPR. De asemenea, au loc percheziții la Primăria Crevedia, la un punct de lucru din București și la locuințele celor doi asociați ai companiei.

Procurorul general a precizat că la acest moment se fac cercetări pentru infracțiunea de distrugere urmată de dezastru, dar se poate schimba apoi încadrarea sau se poate extinde urmărirea penală.

***

Mai multe explozii au avut loc, sâmbătă, 26 august, în localitatea dâmbovițeană Crevedia, la o stație de GPL. Două persoane au murit: un bărbat care a făcut infarct imediat după incident și soția lui, care s-a stins azi dimineață la spital, având arsuri pe mai mult de 95% din suprafața corpului. Alte 58 de persoane au fost rănite, a anunțat Ministerul Sănătății.

Desfășurarea live a evenimentelor: Doi morți și 58 de răniți, după exploziile de la Crevedia. Stația GPL funcționa ilegal din 2020. Primele concluzii ale procurorilor – VIDEO


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro



Urmărește ultimele
noutăți în format video

Play

Dezvăluire halucinantă! Pompier GRAV RĂNIT după ce i s-a TOPIT costumul, MASCA s-a...

Playtech.ro

Dezvăluire halucinantă! Pompier GRAV RĂNIT după ce i s-a TOPIT costumul, MASCA s-a…


Ce s-a întâmplat cu fiul Elodiei Ghinescu și al lui Cristian Cioacă! Decizia radicală luată de Patrick la 15 ani

Viva.ro

Ce s-a întâmplat cu fiul Elodiei Ghinescu și al lui Cristian Cioacă! Decizia radicală luată de Patrick la 15 ani


Copiii adoptați de Bodo, solistul trupei Proconsul, fac școală la țară. Unde s-au mutat cu părinții

AVANTAJE.RO

Copiii adoptați de Bodo, solistul trupei Proconsul, fac școală la țară. Unde s-au mutat cu părinții


Surpriză mare în viața a 5 zodii! Din septembrie, nimic nu va mai fi la fel pentru ele

FANATIK.RO

Surpriză mare în viața a 5 zodii! Din septembrie, nimic nu va mai fi la fel pentru ele


Ionuț Doldurea, pentru Știrile PROTV: „În mod normal, cisterna încărca și descărca la clienți. Nu a fost vorba de o țigară”

Știrileprotv.ro

Ionuț Doldurea, pentru Știrile PROTV: „În mod normal, cisterna încărca și descărca la clienți. Nu a fost vorba de o țigară”


Şoferul drogat Vlad Pascu va fi judecat sub incidenţa "Legii Anastasia". Procurorii anunţă că au extins urmărirea penală în cazul său

Observatornews.ro

Şoferul drogat Vlad Pascu va fi judecat sub incidenţa “Legii Anastasia”. Procurorii anunţă că au extins urmărirea penală în cazul său


Încep problemele pentru Luca Reghecampf. Statul român, primii paşi pentru a-l sancţiona pe fiul antrenorului Craiovei, în urma declaraţiilor antisemite

Orangesport.ro

Încep problemele pentru Luca Reghecampf. Statul român, primii paşi pentru a-l sancţiona pe fiul antrenorului Craiovei, în urma declaraţiilor antisemite


Ce a făcut Loredana pe scena Festivalului de la Mamaia. Horia Moculescu s-a dus imediat la ea!

Unica.ro

Ce a făcut Loredana pe scena Festivalului de la Mamaia. Horia Moculescu s-a dus imediat la ea!


Horoscop 30 august 2023. Săgetătorii încearcă să reconstruiască tot ce are legătură cu casa, partea din propriul trecut pe care au ales să o păstreze

HOROSCOP

Horoscop 30 august 2023. Săgetătorii încearcă să reconstruiască tot ce are legătură cu casa, partea din propriul trecut pe care au ales să o păstreze



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro