miercuri, septembrie 27, 2023
Noutati

La șase Ani După Ce S-a Mutat La Sibiu, Un Italian și-a Schimbat Părerea Despre România și Vrea Să Plece Acasă: „Țara Merită Mai Mult, Dar Nu Vă Ajută Spiritul De Turmă”

În 2015, Luca a ajuns pentru prima dată la Sibiu. După șase ani are cu totul o altă impresie față de orașul și de țara în care pe atunci i se părea că și-a găsit liniștea și pacea.

„Când am venit în Sibiu m-am îndrăgostit, nu doar mi-a plăcut, era liniște, mi-a plăcut locul, nu era un fel de haos cum este la noi în Italia, cu mașinile care claxonează, care fac zgomot, cu oamenii care se ceartă. Cum s-ar zice la noi în Italia, m-am simțit în pace. Așa a fost în primul an. Anul următor încă nu luasem decizia să vin la Sibiu, am continuat să rămân în Italia, am continuat cursurile de limba română și acolo, după care în 2017 am revenit la Sibiu. Cursul nu înseamnă doar învățarea limbii române, mergem la muzeu, la câteva evenimente, la filme, la concerte muzicale. În anul în care am venit am nimerit la evenimentul Cântecele Munților, mi-a plăcut foarte tare că oamenii nu doar stăteau. Toți dansau, este un fel de emoție, au împărtășit și ei aspectul acesta. Mi-a atras atenția acest lucru, toți oamenii mi s-au părut egali în momentul de față”, a spus Luca pentru publicația sibiană.

S-a angajat la un call center, dar spune că s-a simțit discriminat la bani. A fost dat afară, a dat firma în judecată și a câștigat, dar a renunțat în cele din urmă.

IMAGINILE DIMINEȚII LA CREVEDIA. Oamenii își repară casele, afectate și la 800 de metri de explozia de la stația GPL. „Ne-au căzut ferestrele, au ieșit din balamale”

Recomandări

IMAGINILE DIMINEȚII LA CREVEDIA. Oamenii își repară casele, afectate și la 800 de metri de explozia de la stația GPL. „Ne-au căzut ferestrele, au ieșit din balamale”

„Au încercat să mă trateze acolo ca un sclav. Eu sunt o persoană foarte atentă, eu știu, am un salariu de bază, am tichete de masă, bonus de performanță și un bonus suplimentar pentru ceea ce vând acolo. Dacă eu știu că salariul este 2.100 de lei net, știu că am lucrat zilele respective pentru că și eu mi le-am însemnat în caietul meu, știu câte tichete de masă trebuie să iau, apoi bonusul de performanță, apoi câte produse am vândut, la final știu cât trebuie să fie salariul meu”, a povestit acesta.

Greu la Bac

Bărbatul a dat bacalaureatul în limba română la Sibiu, l-a luat din prima, deși spune că nu a fost deloc ușor. „La română am făcut meditații de vreo două, trei ori pe săptămână, iar la istorie – o dată pe săptămână, dar cu româna a fost aproape imposibil. Profesoara mi-a zis că pot face toată viața limba română, dar nu ai cum să înveți limba română perfect nici în scris, nici în vorbit, deoarece structura italiană este diferită. Văd că scrii, văd că ai exprimare, că ai conținut, dar creierul tău, memoria ta gândește totul tot în limba italiană, mi-a spus ea.

Nu a fost singura dezamăgire pe care a resimțit-o. „Ce am constatat este că românii nu sunt capabili să integreze persoane care nu sunt români în sensul că eu, de exemplu, nu sunt împotriva nimănui, dar încerc să-l ajut, să-l chem alături de alții, trebuie să te simți liber, că nu ești minor sau superior față de alții. Aici am simțit un fel de tu ești tu, noi suntem noi”.

TRAGEDIA DE LA CREVEDIA. Zeci de oameni au venit la centrul de transfuzii de lângă Piața Victoriei din București. „Îl cunoșteam pe cel care a făcut infarct”

Recomandări

TRAGEDIA DE LA CREVEDIA. Zeci de oameni au venit la centrul de transfuzii de lângă Piața Victoriei din București. „Îl cunoșteam pe cel care a făcut infarct”

În primele zile, oamenii au fost amabili, apoi s-au schimbat

Nici la Drept apoi nu i-a mers chiar bine. „În prima zi de facultate a venit o colegă la mine și m-a întrebat câți ani am. Am întrebat-o de ce și mi-a spus că au făcut un pariu. Când eu am simțit că s-a făcut un pariu după vârsta mea, am zis dar ce câștig eu dacă îți spun. Le-am spus că am 40. Primele zile au fost mai amabili oamenii, dar apoi au devenit mai distanți, mai acizi, mai închiși”, adaugă Luca.

Italianul spune că e gata să se întoarcă acasă și mai remarcă spiritul de turmă pe care îl atribuie românilor. „România este o țară foarte frumoasă, merită mai mult decât are, dar am învățat o expresie nouă, aveți un spirit de turmă foarte mare între voi, nu aveți acest spirit de a schimba situația. Așa e la facultate, avem o problemă la facultate, să zicem, scaunele sunt rupte toate, nu doar al meu, eu am plătit taxa, tu ai plătit taxa, de ce nu spui?”.

Mai multe, pe Turnul Sfatului.

foto: Turnul Sfatului


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro



Urmărește ultimele
noutăți în format video

Play

Ciclonul Polar LOVESTE Romania. Meteorologii ANM anunță o schimbare bruscă a vremii

Playtech.ro

Ciclonul Polar LOVESTE Romania. Meteorologii ANM anunță o schimbare bruscă a vremii


Ce secrete ascunde familia șoferului care a ucis doi tineri la 2 Mai. Cu ce se ocupă, de fapt, părinții. Sunt putred de bogați

Viva.ro

Ce secrete ascunde familia șoferului care a ucis doi tineri la 2 Mai. Cu ce se ocupă, de fapt, părinții. Sunt putred de bogați


Reacția Alexandrei Dinu după ce s-a scris că Bobby Păunescu ar fi filmat-o în timp ce dormea, în vila lui din Positano

AVANTAJE.RO

Reacția Alexandrei Dinu după ce s-a scris că Bobby Păunescu ar fi filmat-o în timp ce dormea, în vila lui din Positano


Vedeta din România care și-a arătat fundul în direct. A crezut că are o insectă în chiloți. Video

FANATIK.RO

Vedeta din România care și-a arătat fundul în direct. A crezut că are o insectă în chiloți. Video


Roboții pompierilor au evitat și mai multe victime omenești în explozia de la Crevedia

Știrileprotv.ro

Roboții pompierilor au evitat și mai multe victime omenești în explozia de la Crevedia


Explozia din Crevedia: "Cum a fost la Hiroshima, aia am văzut. Am simţit că a luat foc cămaşa pe mine". Mărturiile şocante ale celor care locuiesc lângă staţia GPL

Observatornews.ro

Explozia din Crevedia: “Cum a fost la Hiroshima, aia am văzut. Am simţit că a luat foc cămaşa pe mine”. Mărturiile şocante ale celor care locuiesc lângă staţia GPL


Pus într-o situaţie stânjenitoare de fiul său, Laurenţiu Reghecampf a reacţionat: "Nu pot decât să îmi cer cele mai sincere scuze. Am luat legătura cu el"

Orangesport.ro

Pus într-o situaţie stânjenitoare de fiul său, Laurenţiu Reghecampf a reacţionat: “Nu pot decât să îmi cer cele mai sincere scuze. Am luat legătura cu el”


Bucătăria influenceriței Ioana Grama s-a viralizat pe internet. 'Nu cred că mai are nimeni din România!' / FOTO

Unica.ro

Bucătăria influenceriței Ioana Grama s-a viralizat pe internet. ‘Nu cred că mai are nimeni din România!’ / FOTO


Horoscop 27 august 2023. Capricornii încep să simtă nevoia de afirmare, de a ieși în evidență în orice fel, ca un leac pentru plictiseală

HOROSCOP

Horoscop 27 august 2023. Capricornii încep să simtă nevoia de afirmare, de a ieși în evidență în orice fel, ca un leac pentru plictiseală



Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro