miercuri, septembrie 27, 2023
Noutati

Ce se întâmplă cu hainele Reginei Elisabeta după ce le poartă

Ținutele Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii atrag mereu atenția, mai ales că majoritatea lor sunt viu colorate. Puțini sunt cei care știu, însă, ce se întâmplă cu hainele, după ce suverana le poartă. 

Regina are o garderobă impresionantă, având în vedere faptul că trebuie să fie mereu elegantă și corect îmbrăcată când participă la evenimentele oficiale.

Ea nu se abate de la regulamentul ofical prevăzut de Familia Regală Britanică atunci când vine vorba de etichetă. Regina urmează mereu trendurile modei în materie de vestimentație.

Ce se întâmplă cu hainele Reginei Elisabeta

Așa că alege mereu să poarte culori vii, pălării mari asortate cu ținutele și aproape niciodată imprimeuri. Dar v-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu ținutele pe care le-a purtat în ultimele șapte decenii de când se află la putere? Suverana nu poartă niciodată de două ori aceeași ținută la evenimentele importante, iar recent, specialișii în modă au observat câteva haine “reciclate”, relatează unica.ro.

Așadar, suverana preferă să-și modifice ținutele și dacă se plictisește de ele, le dă croitoreselor cu condiția ca etichetele să fie înlăturate și ele să nu menționeze niciodată că au fost purtate de Majestatea Sa.

Când se satură de o ținută, o dă uneia dintre croitoresele sale, iar aceasta fie o vinde, fie o poartă chiar ea. Singura regulă ce trebuie respectată este să nu afle nimeni că Regina a purtat cândva acea ținută. (…) Hainele ei pot fi vândute publicului larg, dar nimeni nu trebuie să știe că acestea au aparținut Majestății Sale”, a spus Brian Hoey, autorul unei cărți despre viața Reginei Elisabeta, potrivit theroyaluk.com.




Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro