marți, martie 5, 2024
Noutati

De ce se filmează vedetele din Rusia în timp ce-și taie gențile Chanel

La scurt timp după ce Chanel și-a anunțat retragerea de pe piața din Rusia, mai multe modele și vedete locale au decis să protesteze față de această decizie într-un mod inedit: ele au început să se filmeze în timp ce-și taie gențile pe care și le-au cumpărat de la celebra casă de modă. 

Mai multe tinere din Rusia, considerate influenceri pe reţelele de socializare, au postat videoclipuri în care îşi taie genţile casei de modă Chanel. Magazinele casei de modă au fost închise în Rusia. Iar vânzarea produselor către intermediari care doreau să le ducă în această ţară a fost oprită. Fetele spun că aceasta este rusofobie.

Victoria Bonya, o tânără fotomodel care are 9 milioane de urmăritori pe Instagram, a postat o filmare în care taie cu foarfeca o geantă marca Chanel. „Dacă Chanel nu îşi respectă clienţii, noi de ce să respectăm casa de modă Chanel?”, este mesajul transmis de tânără.

”Nicio geantă, niciun lucru nu merită respectul meu”

Exemplul ei a fost urmat şi de prezentatoarea TV şi actriţa Marina Ermoshkina, care are un număr de 299.000 de followeri pe Instagram.

Nicio geantă, niciun lucru nu merită dragostea mea pentru Patria mea. Nu merită respectul meu. Sunt împotriva rusofobiei, sunt împotriva unui brand care susţine rusofobia”, a scris ea în descrierea clipului video postat.

La fel ca multe alte branduri de lux, Chanel a ales să se retragă de pe piaţa rusă după începerea războiului din Ucraina. Și a oprit inclusiv vânzarea produselor online către ruşi. Mai multe persoane au descris această mişcare drept „rusofobie în acţiune”.

Casa de modă a transmis că nu face decât să respecte sancţiunile UE. Acelea care interzic vânzarea în Rusia a produselor de lux care costă mai mult de 300 de euro.




Source by [author_name]

error: Continut protejat.Pentru colaborare trimite un email la office@hackerville.ro